Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FC Olt, remiză albă la capătul unui joc în care victoria era primordială

Publicat in Gazeta Noua, duminică 26 mai 2013 ·

FC Olt a încheiat la egalitate, scor 0-0, meciul susţinut pe teren propriu în compania celor de la CSM Râmnicu Vâlcea. Slătinenii aveau nevoie de o victorie în lupta pentru evitarea ultimului loc, însă au arătat ca o echipă depăşită de miza întâlnirii, jocul practicat fiind modest, comparativ cu evoluţiile în care au întâlnit echipe mai bine cotate.

Jucătorii grupării FC Olt Slatina au început temător partida, astfel încât oaspeţii au pus stăpânire pe joc. Slătinenilor nu le-a ieşit mai nimic, însă nici vâlcenii nu au avut ocazii mari, primul act fiind lipsit de faze importante de poartă. Tehnicianul echipei slătinene a recurs la prima schimbare înainte de intrarea la cabine, Sălăjan fiind înlocuit cu Vîlcică, iar la reluarea întâlnirii Andrei David i-a luat locul lui Flavius Cuedan. CSM Râmnicu Vîlcea a avut o ocazie mare de a puncta pe tabelă, prin N’Kongue, cel mai periculos jucător al oaspeţilor, căpitanul echipei, Cosmin Cruşoveanu, având o misiune dificilă în a-l anihila, însă bara i-a salvat pe slătineni (min. 48). Nou-intratul Vîlcică a adus prima ocazie importantă pentru slătineni, mijlocaşul a preluat pe piept o minge primită în marginea careului, însă şutul său a trecut milimetric pe lângă bară (min. 51). Anghelina a prins o execuţie bună din lovitură liberă, însă portarul Adrian Pascal a scos de sub transversală (min. 65). Atacantul Daniel Ene a fost şi el schimbat în minutul 75, locul său fiind luat de juniorul clubului, Andrei Bîră, care a debutat la Liga a II-a. La două minute, jucătorul născut ’94 a trecut pe lângă o oportunitate mare.

După o centare bună a lui Anghelina, la colţul lung, tânărul jucător a ratat întâlnirea cu balonul. CSM Râmnicu Vâlcea a mai avut o oportunitate ideală prin N’Kongue, care, scăpat pe contraatac, a trecut de Cruşoveanu, însă şutul său, puţin lateral, a fost scos de goalkeeper-ul Cristi Bordea, cu piciorul, în u

Articolul in Gazeta Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mike Johnson, reales la limită preşedinte al Camerei Reprezentanţilor a Congresului SUA

HotNews acum 3 ore
Camera Reprezentanţilor a Congresului SUA l-a reales vineri seară la conducerea sa pe Mike Johnson, în urma unei proceduri lungi ce a evidenţiat divizările persistente din rândul aleşilor republicani, transmit Reuters şi AFP. Iniţial se părea că Joh

Simonis către Ciolacu: Îți amintești când ne spuneai să nu îi dăm voturi lui Simion? Toți i-am dat

HotNews acum 5 ore
Alfred Simonis a recunosc că membri PSD au direcționat voturi pentru candidatul AUR, George Simion, în turul I al alegerilor prezidențiale din luna noiembrie. Mărturisirea președintelui Consiliului Județean Timiș a fost făcută într-un videoclip publ

FBI este îngrijorat că atacul mortal din New Orleans ar putea fi replicat. „Cartierul francez era ţinta perfectă”

HotNews acum 2 ore
Biroul Federal de Informații (FBI) din Statele Unite este preocupat de o posibilă tendință de imitare a atacului care a avut loc în noaptea de Revelion în New Orleans. Autoritățile se tem că mai multe atacuri în care vehicule să lovească mulțimi de

Președinta Comisiei Europene și-a anulat întâlniri oficiale din cursul lunii ianuarie. Ursula von der Leyen suferă de pneumonie

Ziare.com acum 8 ore
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, suferă de pneumonie şi, prin urmare, a decis să-şi anuleze unele angajamente pe care le avea planificate pentru această lună, a declarat vineri un purtător de cuvânt al Comisiei, informează Reuters

Plafonarea prețurilor la energie și gaze, luată în calcul de Ministerul Energiei și după 1 aprilie

HotNews acum 7 ore
Scenariile analizate în prezent în ceea ce priveşte liberalizarea pieţei de energie prevăd că aceasta se va face etapizat, cu protejarea tuturor consumatorilor, şi nu se limitează la data de 1 aprilie 2025, au precizat vineri reprezentanţii Minister

Bărbat ajuns în arestul poliției după ce a amenințat și a încercat să violeze o femeie de 64 de ani la un priveghi

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat din judeţul Vâlcea a fost arestat preventiv, vineri, sub acuzaţia de tentativă de viol. El a încercat să oblige o femeie să aibă relaţii intime cu el, după ce a rămas singur cu ea, în timpul unui priveghi. Poliţiştii din cadrul Secţiei de

Nicuşor Dan, despre procesul pe care Călin Georgescu vrea să-l deschidă la CEDO: Acolo va fi o judecată serioasă, în care statul român trebuie să vină cu dovezi

News.ro acum 3 ore
Primarul general al municipiului Bucureşti, Nicuşor Dan, afirmă că, în condiţiile în care Călin Georgescu vrea ca judecătorii Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) să tranşeze acţiunea prin care a contestat în instanţă anularea alegerilor prez

Ministerul Dezvoltării a publicat, în dezbatere, prioritățile pentru programul Anghel Saligny

Ziua Constanta acum 8 ore
Ministerul Dezvoltării a publicat astăzi, spre dezbatere publică, un <https://www.mdlpa.ro/pages/proiecthgstabilirecriteriianghelsaligny202503012025> proiect de Hotărâre de Guvern în care stabilește un sistem de priorități pentru plata facturilor d

Aglomerație pe Valea Prahovei, pe sensul spre Brașov. Ce recomandă polițiștii

HotNews acum 10 ore
Traficul este intens pe drumul național 1, pe sensul de mers dinspre Ploiești spre Brașov, vineri, conform Inspectoratului General al Poliției Române. Șoferii circulă cu viteză redusă, în coloană, în zona localităţilor Comarnic şi Posada şi între Si

Noul Congres al SUA îşi începe legislatura. Camera Reprezentanţilor s-a reunit să-şi aleagă liderul, un test dificil pentru Mike Johnson, în ciuda sprijinului lui Donald Trump

News.ro acum 6 ore
A 119-a sesiune a Congresului american începe vineri, iar Mike Johnson se confruntă cu un vot crucial pentru a-şi păstra funcţia de preşedinte al Camerei Reprezentanţilor. Johnson este susţinut de preşedintele ales Donald Trump, dar ar putea avea de

Vremea

București
acum

sâm.

1°/5°
dum.

-0°/4°
lun.

1°/7°
mar.

4°/9°
Iasi
acum

-1°
sâm.

-1°/5°
dum.

-2°/3°
lun.

-1°/9°
mar.

3°/10°
Constanta
acum

sâm.

3°/6°
dum.

2°/6°
lun.

3°/9°
mar.

5°/10°
Cluj-Napoca
acum

-6°
sâm.

-6°/1°
dum.

-3°/1°
lun.

-0°/6°
mar.

3°/9°
Timisoara
acum

-2°
sâm.

-2°/4°
dum.

-1°/5°
lun.

2°/10°
mar.

6°/12°