Mişcarea media Graţiaţi-l pe Gigi are raţiuni dintre cele mai mai practice pentru televiziuni, dar şi simbolice. Primele se leagă de banii pe care Becali i-a împărţit generos şi probabil fără facturi unor patroni media, sau pe care cei din urmă i-au făcut cu Gigi Bercali în trecut în diverse combinaţii de afaceri. În aceeaşi categorie intră şi audienţele care se traduc tot în bani în bugetele televiziunilor.
Audienţele mari înseamnă şi că privitorii sunt interesaţi de păţaniile lui Gigi Becali, empatia lor pentru deţinut fiind deja măsurată în Bucureşti de institutul Avangarde: 54% dintre bucureşteni sunt de acord cu eliberarea lui imediată. Nu putem spune ce a fost la început, diversiunea TV sau simpatia publicului pentru Becali. Votat de două ori, odată pentru parlamentul European şi a doua oară pentru un mandat în Parlament, Gigi Becali este un personaj în care, probabil, mulţi se proiectează, e un container al frustrărilor provocate de tranziţie, un fel de ladă de gunoi naţională.
La nivel simbolic, Biserica şi Steaua cântăresc greu în mintea celor care vor eliberarea lui Gigi Becali condamnat la trei ani de închisoare pentru infracţiuni de corupţie. Pentru că i-a torturat pe cei care i-au furat maşina, asta a făcut deşi nimeni nu a spus-o clar, Becali a primit doar o condamnare cu suspendare. Acest abuzator obscen şi-a asumat public rolul de predicator şi sponsor al săracilor şi al biserici fiind asimilat în spaţiul public unui preot. Or, înţelepciunea populară spune că trebuie să faci ce spune popa nu ce face popa căruia îi datorezi, în price condiţii, respect. Evident, contează şi că este patronul Stelei, o altă campioana a unei mari iubiri, ale cărei victorii istorice compensează complexul naţional de inferioritate.
Mai greu de explicat este simpatia faţă de un politician în legătură cu care justiţia a demonstrat că a dobândit
