• Aleea Musatini s-a dovedit a fi, zilele acestea, un adevarat loc de tortura. Festivalul Romanesc, adica cel al berii, a transformat strada intr-un furnicar de oameni, dar si intr-o adevarata babilonie de zgomote, tipete si fum inecacios • "Daca dau drumul la televizor nu aud nimic. Nici ferestrele nu le pot deschide din cauza fumului. De cand a inceput festivalul, nu am mai spalat, ca nu am unde sa intind rufele", a declarat Elena Guta
Daca alegerile locale s-ar fi desfasurat ieri, actualul primar ar fi pierdut voturile celor din cartierul Alexandru cel Bun, in special al locuitorilor de pe strada Sarmisegetuza. Nici cei din Mircea cel Batran nu l-ar fi votat. Motivul il reprezinta organizarea Festivalului Romanesc pe toata lungime strazii Sarmisegetuza, cu zgomotul infernal si fumul inecacios de la gratarele incinse. La care se mai adauga si lipsa de educatie a multor ieseni care au confundat copacii de pe spatiile verzi cu toaletele publice. In fiecare zi, de la ora 10.00 si pana tarziu in noapte, bietii locuitori din zona au fost nevoiti sa stea cu geamurile inchise, desi temperaturile erau ridicate. "M-am saturat de atata zgomot si fum. Abia astept sa se termine", a spus un batran care ieri, in jurul orei 13.00, pleca de acasa pentru a se linisti.
"Nu am prea dormit zilele acestea"
Aleea Musatini s-a dovedit a fi, zilele acestea, un adevarat loc de tortura. Festivalul Romanesc, adica cel al berii, a transformat strada intr-un furnicar de oameni, dar si intr-o adevarata babilonie de zgomote, tipete si fum inecacios. Toata artera a fost blocata de vanzatori ambulanti, care incercau sa-si vanda marfa cu orice pret. Fiecare terasa improvizata avea propria statie de amplificare, cu volumul dat la maxim. Deasupra locului plutea norul de fum de la gratarele din zona. "Pana pe la 11.00 noaptea, nu se poate trai de zgomotul de afara. Dac