Steaua plânge şi se bucură, cântă şi jeleşte, bagă rezervele şi nu le mai bagă, nu mai face petrecere şi totuşi face. Pare o echipă bulversată, cu o conducere derutată, într-un moment în care ar trebui ca toată lumea să sărbătorească obţinerea titlului 24. Din exces de zel şi pentru a arăta cât de fidel şi dedicat îi este patronului, managerul în genunchi a ignorat zeci de mii de fani şi pe propriii jucători, încercând să anuleze o sărbătoare pe care steliştii adevăraţi o aşteaptă de şapte ani. Până la urmă, norocul steliştilor s-a numit Gigi Becali, care e mai lucid din inchisoare decât în libertate şi mult mai cerebral decât omul care cerşeşte puterea absolută la club.

Când se afla afară, Gigi Becali era factotum la Steaua: patron şi împrumutător, antrenor şi scouter, impresar şi suporter, purtător de cuvânt şi manager, aranjeur de meciuri şi purtător de valize. Nimic nu mişca fără ştiinţa şi aprobarea lui, aşa cum nimeni nu a mişcat la meciul cu Viitorul, pierdut ruşinos cu 5-2 chiar în Ghencea. Rămasă fără „creierul” care învârtea tot, Steaua a încercat la Severin să îşi refacă imaginea greu şifonată în partida cu puştii lui Hagi. Reghecampf a sunat „Deşteptarea”, i-a chemat din concediul pe care tot el îl acordase pe Tătăruşanu, Latovlevici, Tănase, Bourceanu, Pintilii, Szukala şi Georgievski, încercând să bată o echipă retrogradată la Comisia de licenţiere, dar încă în cărţi de salvare, la ora meciului de luni, dacă ţinem cont de ierarhia sportivă. Lăudabil este că Steaua a încercat să joace fotbal la Severin, chiar dacă nu a reuşit să convingă.

Steaua sărbătoreşte azi titlul 24, un titlu pătat de acel meci jenant cu Viitorul Constanţa, dar un titlu câştigat corect, pe teren, pentru că echipa lui Reghecampf a fost cea mai bună din Liga I în acest campionat. Pentru ce o fi avut însă nevoie de circul ăsta?

Steaua plânge şi se bucură,