Aşteptată cu interes justificat de toată lumea, partida de la Şotânga s-a scris în 15 minute “fatale” (50-65). Aşa cum ne aşteptam, a fost multă lume, multe VIP-uri, invitaţi şi neinvitaţi de peste tot.

Iar la “pomul lăudat” este bine să fii rezervat. Meciul a avut o încărcătură psihică deosebită, chiar exagerată pentru “puterile” echipei noastre. Când îţi doreşti ceva cu orice preţ, atunci nu reuşeşti să-ţi realizezi obiectivul.

Nemaifiind presaţi de clasament, jucătorii noştri au intrat totuşi temători pe teren, dar suficient de motivaţi să câştige.

Orice bănuială într-un sens sau altul despre meci este exclusă din start. S-a dorit victoria din mai multe motive. Asigurarea în final a locului 7 în clasament şi cel mai important, primele de joc, de victorie.

Adversarul nu ne-a surprins printr-un joc elaborat de o echipă matură, ba dimpotrivă, destul de “bătrână” ca vârstă şi uşor de întrecut.

Aşa s-a întâmplat în primele 40 de minute, când noi i-am dominat, am avut 4-5 ocazii clare de a marca, făcându-l pe portarul lor mare. Este trist să nu şutezi la poartă o repriză şi să conduci cu 0-1?! Dar aşa a dorit arbitrul, care a acordat foarte uşor un penalty, făcându-le “cadou” oaspeţilor un gol pe care, conform jocului, nu-l meritau.

De altfel, UNIREA

TĂRLUNGENI a venit “înarmat” cu tot felul de oameni influenţi în domeniu, solicitând la C.C.A. supervizor, de parcă cei doi oficiali nu erau suficienţi.

Dacă la pauză ar fi fost 0-0, altul ar fi fost şi rezultatul final. E păcat că întotdeauna trebuie să ne raportăm la “dacă,

dacă…”.

Chiar şi în aceste condiţii, repriza a doua am început-o hotărâţi să egalăm şi să luăm jocul în “mâna noastră”.

Aşa se face că, în doar 15 minute, s-a scris istoria meciului. Au fost 15 minute fatale, iar dacă am fi ştiut să trecem cu bine peste ele, altfel am fi discutat acum. @