Cartier construit la începutul anilor 2000, în locul fostelor hale Avicola Izvoare, Speranța te întâmpină cu locuințe sociale înghesuite, pentru oameni care nu își permit să-și cumpere apartament în oraș sau să închirieze unul. Problemele sociale sunt fără sfârșit, iar datoriile la utilități de ordinul miliardelor. Sistarea apei potabile, decretată de Apa Serv, din cauza datoriilor pe care o parte dintre locatari le au față de Locativ Serv a stîrnit adevărate revolte. Pe de o parte, familii bun platnice, cu facturile la chirie și apă la zi, iar, pe de altă parte, oameni săraci, care își duc traiul de pe o zi pe alta și care au acumulat restanțe de sute de milioane de lei la întreținere. În prag de vară, soluția a fost una singură: sistarea apei potabile până la recuperarea debitelor. “În Speranța nu vine nici salvarea” ”M-am săturat, m-am îmbolnăvit de când stau aici. Trăim într-o mizerie cruntă de ani de zile. Am 3 copii mici și mi-e frică să ies cu ei afară. Suntem cu datoriile la zi dintr-un salariu de 8 milioane pe lună și cărăm apa de la cișmele, fără să ştim măcar dacă e bună de băut. Aici este o junglă, dacă pleci de acasă, vecinii noștri, rromii, îți fură hainele de la uscat. Nu poți lăsa nimic deschis de răul lor. S-a promis școală, grădiniță, farmacie. În Speranța nu vine nici salvarea”, a povestit Elena Hârțan, locatara uneia dintre cele 25 de vile din cartier. „Am făcut demersuri peste tot, am fost la Apa Serv și am propus să se facă contracte individuale, astfel încât cine nu plătește să rămână fără apă. Noi nu suntem vinovați pentru că Locativ Servul a scăpat situația de sub control. Nu trebuia să lase să se ajungă la o asemenea situație și să se acumuleze asemenea datorii. Noi nu suntem vinovați cu nimic, vrem să ne dea drumul la apă”, a precizat Liliana Pocovnicu, o altă chiriașă din cartierul Speranța. „De ce opresc apa la toată lumea, când pot reeșa