Când am scris despre adolescenta româncă, „provocatoarea” care şi-a permis să poarte, în ţara ei, o bentiţă tricoloră de ziua Ungariei, m-au înjurat tot felul de români destupaţi la cap, înţelegători ai federalizării României, în virtutea „adevărurilor istorice”.
Am fost catalogat drept „naţionalist” – probabil chiar extremist -, securist, îndoctrinat, „dezechilibrat”. Un tânăr jurnalist român de viitor, care semnează cu pseudonim pe forum şi se crede bine adăpostit în „anonimat”, s-a declarat complet bulversat de faptul că am abdicat de la vechiul meu „echilibru” şi m-am avântat în consideraţii „fără noimă”, producând, astfel, „o gafă impardonabilă”.
Toate astea, la puţin timp după ce un bun creştin a învederat faptul că sunt un „musulman venetic” pus pe „defăimarea constantă” a BOR, întrucât criticasem şi caricaturizasem prostul obicei al politicianului român de a se picta pe peretele naosului bisericesc.
Ca să împăcăm şi capra şi varza, consimt că sunt un musulman „naţionalist” întru demnitatea naţiei acesteia.
Iar acum, vin şi vă întreb: aţi mai văzut dumneavoastră alţi „Anton şi Romică” ai politicii româneşti – unul premier, iar celălat, al doilea om în stat, preşedintele Senatului, viitor preşedinte al României - să se comporte mai pueril în faţa unui congres al UDMR, decât au făcut-o cei doi?!
Aţi mai văzut vreodată doi conducători ai statului român, care să se ironizeze reciproc, lipsit de sens, de decenţă şi de măsură, în faţa unei mii de maghiari strânşi cu un rost declarat – „obţinerea autonomiei culturale şi teritoriale” -, în congresul lor?! Aţi mai asistat la un astfel de dat peste nas, al celor mai importanţi oameni în stat, în măsura în care cei doi sunt co-lideri ai alinaţei mega-majoritare?!
Am avut senzaţia că asist la o punere la cale, pe faţă, a unei strategii de destructurare a statului român, în paralel
