Ieri, la ora 13, Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” din Petroşani a început seria de evenimente care vor marca această aniversare inedită. La deschiderea oficială, cadrelor profesorale care au predat la catedra acestui liceu li s-a acordat o plachetă aniversară. Mai mult decât plachetele, cel mai mult i-a mulţumit pe profesori şirul de aplauze sincere, de apreciere, cu care au fost primiţi pe scenă şi care au venit de la elevii liceului.
Prof. Gilbert Danciu, directorul liceului, a luat cuvântul în deschidere şi, fără a lungi vorba, i-a invitat, pe rând, pe profesori să-şi ridice distincţiile şi să fie felicitaţi la scenă deschisă. Prima dată au urcat pe scenă profesorii deja ieşiţi din sistem, pensionaţi. Nu au fost uitaţi, şi nu vor fi uitaţi niciodată, profesorii Muntean Mircea, directorul instituţiei, care s-a şi zbătut pentru înfiinţarea acestuia, şi Ştefan Luca.
După intensitatea aplauzelor ne-am dat imediat seama care sunt cei mai iubiţi dintre profesorii Teoreticului. Aceştia sunt, majoritatea, de gen masculin: Adrian Boantă şi Marius Nechita au primit şi ceva chiuituri. La fel şi Daniela Ciontescu. De departe, cel mai aclamat a fost profesorul Dorin Răduţi, care nici nu a mai avut glas să spună două vorbe în microfon, cu toate că sala aştepta acest lucru.
„Proful” de sport, Valeriu Piscoi, o figură uşor de remarcat de-a lungul generaţiilor, a fost primit pe scenă cu aplauze, iar elevii de-a XII-a, ăştia mai tupeişti, l-au primit cu versurile „Vine, vine, primăvara. Se aşterne în toată ţara”. Cine a făcut măcar o oră de educaţie fizică cu profesorul Piscoi ştie de ce această primire.
Alexandru Lăutaru, fost inspector general, avea şi el emoţiile strânse toate mototol în gâtlej. S-a adresat publicului năpădit de sentimente. A ţinut să amintească faptul că, în 1993, Muntean Mircea şi fostul inspector Ionel Pădurean au