Ceea ce în cazul unora este motiv de oprobiu public, chiar de risc de detenţie, în cazul altora, trece drept stare de normalitate, care nu implică nicio formă punitivă sau, mai mult, în funcţie de personajul inculpat, poate trece drept titlu de glorie.
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a mai dat un NUP controversat, care i se alătură celui dat în cazul plagiatului primului-ministru Victor Ponta. Acum, beneficiarul acestui cadou judiciar este fondatorul P.C., Dan Voiculescu, protejat şi protector al celeilalte jumătăţi U.S.L.-iste, Crin Antonescu.
Potrivit unor canale media, Dan Voiculescu a primit, recent, din partea procurorilor Parchetului General o decizie de neîncepere a urmăririi penale în cazul unei plângeri formulate pe numele său, în 2010, prin care era acuzat de falsuri în înscrisuri oficiale în formă continuată. Gorjeanul Constantin Țăpuş îl acuză că a mințit atunci când, pregătindu-se de candidatură în Parlament, şi pentru sesiunea 2004 - 2008, şi pentru cea din 2008 - 2102, a declarat pe proprie răspundere că nu a colaborat cu Securitatea. Asta deşi i se dovedise, prin sentință definitivă, colaborarea cu Securitatea. Pentru procurorii care au instrumentat dosarul nu a contat nici decizia C.N.S.A.S., care se pronunţase în privinţa relaţiei extrem de apropiate dintre Dan Voiculescu şi Securitate, nici sentinţa definitivă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care a validat acuzaţia C.N.S.A.S., nici chiar declaraţia pe propria răspundere a lui Dan Voiculescu, din toamna anului trecut, când se pregătea de o nouă cursă parlamentară, şi care a admis că a fost colaborator al Securităţii, cu o menţiune care avea menirea să mai salveze din aparenţe, nicidecum să schimbe situaţia: “în prezent este deschisă o acţiune în justiţie pentru revizuirea deciziei de fond”.
De altfel, documentele oficiale ale C.N.S.A.S. şi În