Comisia de Control Bugetar a Parlamentului European (PE) îl va audia astăzi începând cu ora 15.00 pe Gheorghe Pufan, noul candidat propus de Guvernul României pentru un post la Curtea Europeană de Conturi, după respingerea lui Leonard Orban în toamna anului trecut.
Absolvent al Institutului de Construcţii Bucureşti, Gheorghe Pufan a ajuns la Curtea de Conturi a României în 1994 unde a lucrat şase ani după care a devenit consilier al primarului Sectorului 1, Andrei Chiliman.
În 2002, Pufan a revenit la Curtea de Conturi a României, pe postul de secretar general, funcţie pe care o ocupă şi acum.
Conform Centrului de Investigaţii Media, propunerea lui Pufan la Curtea Europeană de Conturi i-a scandalizat pe angajaţii Curţii de Conturi de la Bucureşti, nemultumiţi că un post de o asemenea importanţă ar putea reveni unui om care şi-a completat studiile la o vârstă înaintată, respectiv la 53 de ani, la o universitate privată din Galaţi, şi, care ocupă, în prezent, o funcţie eminamente administrativă.
De altfel, sursa citată a publicat şi o serie de documente, susţinând că lucrarea de diplomă a lui Pufan a fost notată cu doar 6 puncte, în timp ce la proba scrisă a examenului de licenţă nota primită a fost 7.
De asemenea, sunt prezentate şi rezultatele lui Gheorghe Pufan din facultate, la materii precum “Economie europeană”, unde a primit nota 5, la fel ca şi la disciplina “Audit intern”. La examenul la “Audit financiar”, Gheorghe Pufan a luat nota 7, la “Expertiza contabilă şi consultanţă fiscală”, în timp ce la “Control financiar” nota primită a fost 8.
La disciplina “Matematica aplicată în economie"a luat nota 5, iar la limba engleza, în anul I a luat de două ori nota 7, iar in anul II a luat un 9 şi un 7.
La sfârşitul anului II, Pufan a făcut practica de specialitate, notată cu 5.
În iunie 2012, Guvernul l-a propu