Era o vineri rece de sfârşit de noiembrie. Mă gândeam că va fi o zi normală. Până când am intrat într-un bloc din Braşov, care părea luat dintr-un film vechi… E minunat… uimitor… minunat a spus Olga, colega mea, de mai multe ori.

Acest bloc are o istorie mare şi vrea să ne spună ceva… îl miros… îl simt… Şi eram acolo, în faţa apartamentului, am bătut la uşă şi am aşteptat ca cineva să ne deschidă. Uşa s-a deschis şi Viorica a apărut în faţa noastră cu ochii ei frumoşi, părul lung, alb şi un zâmbet minunat. Mi-a adus aminte de un munte frumos, plin de zăpadă albă şi un cer albastru.

Cât de mulţi oameni au un muzeu în casa lor? Sau cât de mulţi oameni au şansa de a se întâlni cu cineva foarte tradiţional? Acesta a fost cazul nostru şi am fost norocoşi că am întâlnit-o pe Viorica. Casa ei era mică, dar curată. Nu era doar o casă, ci un muzeu deschis, foarte surprinzător pentru mine. A colectat în timp obiecte din natură şi le-a transformat în animale şi alte obiecte decorative. Dar partea cea mai impresionantă din colecţiile ei a fost expoziţia de păpuşi. Viorica face rochii speciale pentru toate mărimile de păpuşi, de exemplu, ea a făcut rochii tipice din Ungaria, Maramureş sau Săcele pentru mai mult de 80 păpuşi. Alături de păpuşi, are o mulţime de plante şi o colecţie de ceramică. Şi am început să mă gândesc că această casă ar fi paradisul pentru o mulţime de copii.

Cu Viorica nu poţi începe să vorbeşti în mod direct. Mai întâi, trebuie să stai jos, să bei ceva, după regulile româneşti de politeţe, după care poţi începe conversaţia. Desigur, prima întrebare care mi-a trecut prin minte a fost: când ai început să faci asta? – Am început acest lucru în 1956, când am fost în clasa întâi la şcoală. Am învăţat de la mama mea, care făcea artizanat şi am făcut propriile mele creaţii. – Cât timp este nevoie pentru a lucra cu o păpuşă? – Depinde de material