Privind România aliniată la cozile de la ghişee. Nu doar că nu ne-am schimbat defel ca români,dar am infestat şi infestăm şi generaţiile viitoare.

Mă aşez cuminte la coadă. Puteam apela la "pile" şi jur că mă tentează de fiecare dată să o fac şi să scap de corvodadă. Dar mereu îmi spun că amicii nu sunt pentru momentele în care te poţi descurca şi singur, fără să le întrerupi la jumătate ziua de muncă pentru a-ţi rezolva ţie cine ştie ce nebunie pe care n-ai rezolvat-o la timp, ori o poţi rezolva oricum şi singur. În stânga mea un domn cu cravată are o halenă ameţitoare. Dau să mă refugiez în dreapta. Ghinion! Doamna de aici e certată cu apa şi săpunul de vreo lună. Te rogi la Dumnezeu să nu mişte care cumva vreo mână ca să nu dai ortul popii înainte de vreme. Se înghesuie cu toţii de parcă dacă te aduc la stadiul de clătită ar termina mai iute cu obligaţiile ce le revin ca şi contribuabili români. După vreo două ore de chin, lividă şi chinuită ajung şi eu la ghişeu. Predau celebrul "Formular 200". Madama din faţa mea, o cucoană de vreo 50 de ani, acoperind generos scaunul din care se mai aud doar nişte gemete de cuie deşelate, mă anunţă saşiu că: "Nu figuraţi". Cum adică nu figurez când ştiu sigur că ar trebui să fiu acolo? Rămâne impasibilă şi ţipă pe nas: "Următorul".

Mai târziu

La Poşta Română, într-un cartier muncitoresc din anii '80. Coadă, din nou. În spatele ghişeelor pe care şi în anii '80 le-ai fi găsit la fel, oficiantele înjură când direct, când indirect contribuabilii. Dincoace de ramele de metal vopsite cu vopsea de ulei îngălbenită, e nebunie, înghesuială, se amestecă de-a valma colete, moşi ofticoşi, babe isterice, bărbaţi "tip furnal" care se mută de pe un picior pe altul pufăind mai ceva ca furnaele de la "Cimentul Turda" că trebuie să stea la coadă, să facă şi ei ceva. În spatele meu un bărbat burtos şi cărunt e decis să vadă dac