* fata a plecat spre şcoală şi nu s-a mai întors, iar părinţii au anunţat poliţia * adolescenta a fost văzură cu o altă minoră, în apropiere de localitatea Chiscani
O elevă de 15 ani a plecat spre şcoală, în urmă cu două zile, însă nu a mai revenit la domiciliu. Părinţii îngrijoraţi au cerut ajutorul poliţiştilor pentru a-şi găsi fiica.
La data de 24 mai, la ora 18.06, brăileanul Gheorghe O. (50 de ani), a sesizat la Poliţie, apelând numărul de urgenţă 112, dispariţia fiicei sale. Bărbatul le-a spus oamenilor legii că, în ziua de 24 mai, la ora 7.00, Oancea Claudia-Cătălina, în vârstă de 15 ani, a plecat de acasă spre şcoala la care învaţă şi nu s-a mai întors. "Din primele verificări efectuate de poliţiştii Biroului Urmăriri a rezultat că cea în cauză a fost văzută însoţită de o altă minoră în vârstă de 14 ani, la intersecţia DE 584 cu DJ 212 Brăila-Chiscani", a precizat agent principal Camelia Bucur din cadrul Biroului de Presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila. Dispăruta are înălţime 160 cm, corpolenţă slabă, păr şaten, lung peste umeri, ochi albaştri, fără semne particulare.
Minora nu a mai fost plecată de la domiciliu, nu suferă de boli psihice sau cronice, nu deţine acte de identitate şi nici telefon mobil. Judiciariştii desfăşoară activităţi de căutare şi depistare a celei dispărute în vederea încredinţării familiei. Persoanele care pot da relaţii despre locul în care se află minora sunt rugate să apeleze numărul pentru urgenţe 112 sau să meargă la cea mai apropiată unitate de poliţie.
* fata a plecat spre şcoală şi nu s-a mai întors, iar părinţii au anunţat poliţia * adolescenta a fost văzură cu o altă minoră, în apropiere de localitatea Chiscani
O elevă de 15 ani a plecat spre şcoală, în urmă cu două zile, însă nu a mai revenit la domiciliu. Părinţii îngrijoraţi au cerut ajutorul poliţiş