Binecunoscuta introducere cu care ne-au obişnuit basmele româneşti s-ar putea foarte bine aplica istoriei care va fi scrisă în câţiva ani despre moneda unică europeană. După ce zona euro a fost zguduită de diversele crize pe care le-au traversat unele din ţările membre, după ce spectrul renunţării Greciei la moneda unică a provocat dezbateri dintre cele mai furtunoase în lumea economică europeană, iată că se profilează o altă soluţie. Tot atât de radicală şi tot atât de încărcată de dinamită - ieşirea Germaniei din zona euro. Înainte de a diseca aceas-tă posibilitate surprinzătoare, este necesar să precizăm de ce moneda unică, fără a fi cauza unică şi directă a crizei economice pe care o traversează Europa, constituie o frână în înlăturarea ei. Şi mai ales a şomajului cronic care cangrenează ţări ca Spania, Franţa, Grecia etc.

Până la adoptarea monedei europene, când o ţară traversa o criză economică importantă era de ajuns ca ea să devalorizeze moneda sa naţională pentru ca produsele ei să câştige în competitivitate pe piaţa mondială. Procedeul nu era foarte onorabil, dar îi permitea să înfrunte criza fără ca populaţia să fie afectată. Este, de altfel, remediul pe care l-a adoptat, cu succes, Irlanda şi, mai recent, Japonia. Ceea ce nu mai este posibil în cazul monedei comune celor 17 ţări europene. Criza, ca şi deficitul cronic al anumitor ţări europene ca Franţa de exemplu, nu pot fi jugulate decât printr-o scădere masivă a salariilor şi o creştere semnificativă a impozitelor. Este motivul pentru care Preşedintele Franşois Hollande se confruntă cu o situaţie inextricabilă care a dus la o scădere dramatică a popularităţii sale în rândul populaţiei franceze. Nici cea de a doua conferinţă de presă a sa, desfaşurată joi, 16 mai 2013, în faţa a 400 de ziarişti, nu a schimbat cu nimic situaţia. Majoritatea proiectelor economice şi politice anunţate cu această oca