Contractul cu compania americană Bechtel, cu privire la construcţia autostrăzii Transilvania nu va mai fi încheiat luni, a anunţat ministrul delegat pentru Proiecte de Infrastructură şi Investiţii Străine, Dan Şova, transmite realitatea.net. Anterior ministrul a declarat că "suma este stabilită", iar contractul va fi încheiat cu siguranţă la data stabilită.
'Luni se încheie cu totul. Suma este stabilită', declara recent Dan Şova, întrebat de jurnalişti cu privire contractul cu Bechtel. În ceea ce priveşte stadiul contractului, Şova a precizat că este 'aproape reziliat' şi că 'mai sunt de discutat mici amănunte, nu esenţiale', scrie Agerpres, citat de realitatea.net.
Dan Şova a menţionat că pentru a putea fi construită Autostrada Transilvania ar trebui scoase la licitaţie şi construite toate tronsoanele în acelaşi timp.
De asemenea, ministrul delegat pentru Proiecte de Infrastructură de Interes Naţional a afirmat că urmează să discute cu cei de la Direcţia Concesiuni şi că, de asemenea, se va extinde contractul cu consultantul tehnic pentru că acesta cunoaşte foarte bine situaţia. Totodată, Şova a spus că va avea loc o discuţie şi cu băncile despre cum ar trebui procedat în cazul acestei lucrări.
'O să implicăm autorităţile locale. Eu vreau să fac o întâlnire ori la Cluj ori la Oradea cu şefii judeţelor pe unde trece autostrada să vedem în ce măsură ne pot ajuta şi ei', a subliniat Dan Şova.
Ministrul a precizat că formula care se va aplica în acest caz va fi cel mai probabil concesiune şi că a discutat câteva companii de construcţii interesate să participe la realizarea acestui proiect.