* brăilencele traversau strada pe culoarea verde a semaforului, la intersecţia Căii Călăraşilor cu strada Mihai Bravu * ele au fost lovite de un tânăr şofer prea grăbit
Deşi traversau strada pe trecerea de pietoni, două brăilence s-au trezit izbite de o maşină. În urma accidentului, produs de un tânăr şofer prea grăbit, victimele au ajuns la spital.
Evenimentul rutier s-a produs vineri seara, la ora 19.30. Gabriel T. (20 de ani), din municipiul Brăila, conducea autoturismul "Opel Astra", proprietate personală, pe banda a doua a Căii Călăraşilor. La intersecţia cu strada Mihai Bravu, şoferul le-a surprins şi accidentat pe brăilencele Olimpia B. (76 de ani) şi Florentina B. (44 de ani). "Acestea traversau strada pe trecerea pentru pietoni, la culoarea verde a semaforului electric. În urma impactului, cele două femei au suferit leziuni corporale pentru care au primit îngrijiri medicale la Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila", a precizat agent principal Camelia Bucur din cadrul Biroului de Presă al IPJ Brăila. Victimele au suferit contuzii la mână şi umăr, fiind duse la Secţia de Ortopedie pentru investigaţii medicale, însă nu au rămas internate.
Toţi participanţii la trafic au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
* brăilencele traversau strada pe culoarea verde a semaforului, la intersecţia Căii Călăraşilor cu strada Mihai Bravu * ele au fost lovite de un tânăr şofer prea grăbit
Deşi traversau strada pe trecerea de pietoni, două brăilence s-au trezit izbite de o maşină. În urma accidentului, produs de un tânăr şofer prea grăbit, victimele au ajuns la spital.
Evenimentul rutier s-a produs vineri seara, la ora 19.30. Gabriel T. (20 de ani), din municipiul Brăila, conducea autoturismul "Opel Astra", prop