Omul a încercat mereu să dea verdicte în locul Divinităţii, să-i sugereze lui Dumnezeu ce ar trebui să facă într-un caz sau în altul. Prima şi cea mai mare greşeală a omului, şi mai ales a celui contemporan, a fost să-i judece pe ceilalţi.

Asta nu înseamnă că, nejudecându-ţi aproapele, ai dreptul să relativizezi principiile fundamentale ale creştinismului. Acestea nu fac obiectul niciunei forme de negociere pentru că nu sunt de provenienţă umană. Concesia este roditoare pentru un creştin exclusiv pe tărâmul iertării celui care i-a greşit şi al sprijinirii celui aflat în nevoie.

Personal, cred că aceasta este esenţa mesajului transmis zilele trecute de Papa Francisc, în care a făcut referire la atei – „Sângele lui Hristos i-a mântuit şi pe ei!”. Afirmaţia a trezit interes, pe de o parte în rândul ignoranţilor, nu puţini în Occidentul secularizat, iar pe de altă parte, printre clericii ancoraţi prea tare în cele pământeşti. Până acum, actualul Papă le-a cam forţat mâna slujitorilor bisericii instituţionalizate să lepede autosuficienţa şi să coboare în lume, acolo unde a lucrat Mântuitorul.

Nu-i un secret că romano-catolicismul a pierdut enorm de mult teren în ultimele decenii, în pofida charismei Papei Ioan Paul al II-lea. Superbele catedrale cu arcade gotice s-au golit treptat, tinerii sacrificând viaţa spirituală pentru a se bucura de un prezent confortabil, fără „obstacole” de ordin moral. Această tendinţă se manifestă acum şi în Răsărit, cu o oarecare întârziere faţă de Apus datorită entuziasmului religios ce a urmat prăbuşirii comunismului.

Aşadar, Papa Francisc pare să fi diagnosticat corect maladia spirituală care face ravagii printre enoriaşii săi. Rămâne de văzut dacă „tratamentul” aplicat este unul de tip placebo, structurat pe aparenţe sau dacă, într-adevăr, are „cuvânt cu putere multă” şi-i va readuce pe drumul credinţei pe cei luaţi