Echipa de volei a Clubului Sportiv Municipal Suceava a ratat promovarea în prima diviziei, după ce a pierdut două din cele trei meciuri disputate la turneul de baraj, ce a avut loc la Galați. Sucevenii pregătiți de Victor Pancu au început cu stângul acest turneu și au pierdut cu 1 – 3 la seturi, în fața celor de la CSU Timișoara, după un meci destul de echilibrat, în care nu au putut miza pe trei dintre jucătorii de bază, Orășanu, Ursachi și Lupu, primii doi accidentându-se, în timp ce al treilea a refuzat să participe, el urmând să plece la Piatra Neamț. În a doua zi, CSM Suceava s-a impus fără probleme, scor 3 – 0 la seturi, în confruntarea cu CS Chimszed Cluj și mai apoi a pierdut cu același scor în fața gazdelor de la Arcada Galați, o echipă în care s-a investit foarte mult, sigura ce are condiții pentru prima divizie din acest turneu.
„Am evoluat cu un lot incomplet, după două accidentări și o absență și de aceea am fost nevoiți să improvizăm. Am pierdut greu cu Timișoara, o echipă pe care puteam s-o învingem în efectiv complet și care are probleme financiare la fel ca noi. A lipsit din lot Ștefan Lupu, jucător ce m-a dezamăgit prin refuzul lui de a veni la turneu, unul în care avea de câștigat experiență, și prin care termina campionatul alături de colegii săi, asta chiar dacă va pleca în altă parte”, a declarat antrenorul Victor Pancu. Tehnicianul sucevean a mai adăugat că în acest turneu a avut ocazia să-i folosească mai mult pe jucătorii foarte tineri, precum Andone, Tănase, Gontariu sau Scurtu, sportivi de viitor ce vor fi următoarea generație, asta dacă vor rămâne la Suceava.
Sucevenii vor avea o săptămână de vacanță, după care conducerea tehnică a echipei va începe formarea noului lot, cu care echipa va evolua în sezonul următor.
Echipa de volei a Clubului Sportiv Municipal Suceava a ratat promovarea în prima diviziei, du