Guvernul va reduce la jumătate, în următorii trei ani, cuantumul fondurilor de la bugetul de stat destinate Primăriilor pentru lucrări de consolidare a blocurilor cu risc seismic. Asta, deşi experţii au atenţionat de multe ori că numeroase imobile sunt în pericol iminent de prăbuşire în caz de cutremur. Este şi cazul Timişoarei, unde se estimează că aproape 600 de blocuri au un risc mare de prăbuşire în caz de cutremur. Pe de altă parte, nici Municipalitatea timişoreană nu a excelat cu derularea unor proiecte de acest gen în ultimii ani.
Alocări bugetare reduse la jumătate
Fondurile prevăzute să fie alocate de la bugetul de stat, în următorii trei ani pentru consolidarea clădirilor cu risc de prăbuşire în caz de seism sunt cele mai mici din “istoricul recent”. Pentru finanţarea acţiunilor privind reducerea riscului seismic al construcţiilor existente cu destinaţie de locuinţă, în 2008 au fost alocate de la bugetul de stat 7,8 milioane de lei, iar în 2009 au fost acoperite cheltuieli de opt milioane de lei. În 2010 alocarea a scăzut la 5,8 milioane lei, pentru ca în 2011 să urce la 6,4 milioane de lei, iar în 2012 la 8,1 milioane lei.
Pentru acest an se estimează că vor fi cheltuite zece milioane lei pentru consolidarea blocurilor cu risc seismic.
Estimarea asumată pentru următorii trei ani relevă, însă, că alocarea de la bugetul de stat va fi redusă la jumătate, respectiv la patru milioane de lei în 2014, 4,5 milioane de lei în 2015 şi cinci milioane de lei în 2016. Tăierea de fonduri este pregătită în contextul în care în 2011 era anunţat că pentru consolidarea blocurilor vor fi alocate câte 20 de milioane de lei, atât în 2013, cât şi în 2014.
Experţii în domeniu au atenţionat de mai multe ori public că numeroase imobile, în principal din Bucureşti, sunt în pericol iminent de prăbuşire în cazul unui cutremur