IAȘI. În perioada 14-23 iunie, în cadrul Festivalului Internaţional al Educaţiei (FIE) va avea loc „Iași Fringe Festival“, o manifestare culturală inedită, aflată la prima ediție, care-și propune să transforme Capitala Moldovei în epicentrul exprimării artistice originale, cu ajutorul teatrului neconvențional și al dansului contemporan.
Astfel, „Iaşi Fringe Festival“ va urma specificul acestui gen de manifestare artistică, devenind gazda unei serii de „întâmplări“ culturale scoase din tiparul teatrului convențional și a unor momente inedite pentru spectatorii de toate vârstele. În cele zece zile ale festivalului, cele mai populare cafenele și spații publice din Iași situate pe „axa culturală“ a orașului (Copou, Rond Fundație, strada Lăpușneanu, Piața Unirii, bulevardul Ștefan cel Mare şi Sfânt) se vor transforma în locuri destinate exprimării artistice libere și originale.
Competiția festivalului va aduce în fața publicului peste 30 de trupe de teatru independente din România, care vor da viață orașului printr-un concept inedit, acela de „educaţie, cultură şi artă în aer liber“.
Organizatorii afirmă că, astfel, va dispărea bariera dintre public și artiști prin generarea unui cadru de dialog permanent, într-o atmosferă relaxată și creativă. Cei peste 100 de artiști care vor urca pe scenele amplasate în centrul orașului sunt actori profesioniști consacrați sau studenți, cu toții pasionați de experiment, inovație, neconvențional și improvizație.
Maniera în care este promovat un astfel de spectacol este una inedită. Astfel, fiecare trupă participantă la festivalul de la Iaşi își va promova spectacolul timp de două ore, în fiecare zi, pe bulevardul pietonal Ștefan cel Mare și Sfânt.
Un concept relativ nou
Istoria fenomenului Fringe este strâns legată de cea a Festivalului Internațional de Dramaturgie din Edinburgh. Așadar, în