-AA+A
Presa şi numai ea creează, de la o zi la alta, „subiectele” fierbinţi, demne de dezbătut în faţa unui public mai mult sau mai puţin atent. Comentatorii din presă de o vreme tot ridică o minge la fileul publicului, în speranţa că aerul politic din România acestei primăveri se va înviora. Miza înviorării pe scena politică este ruperea Uniunii Social Liberale (USL), fapt aşteptat şi dat ca şi gata produs, o clipă mai lipseşte, un declic, o scânteie. O scânteie care să anunţe denunţarea reciprocă între cei doi lideri, Victor Ponta şi Crin Antonescu. Tot ceea ce întreprinde presa în această direcţie nu este faptul divorţului politic PSD-PNL, ci momentul, surprinderea momentului impactului, asupra căruia se intensifică toate comentariile şi prognozele. Şi nu e numai atât, din punctul de vedere al unor comentatori, ci timpul cât mai scurt care se va mai scurge până când „explozia” va face bum peste toată România. Abia atunci, în acel moment, presa va răsufla oarecum uşurată de o povară imensă, gata să proclame pe toate canalele: „Vedeţi? V-am spus noi. Nu ne-aţi crezut. Acum aveţi dovada!”. Probabil, în capul presei de toate felurile, o astfel de victorie în prognoze va fi sărbătorită cu şampanie şi noi talk-show-uri ultrafierbinţi. Acum e acum!, se va spune.
În toată această lungă şi încâlcită tevatură, nu interesează pe nimeni România în sine, statul naţional, statutul României de ţară membră a Uniunii Europene. Nu. Singura problemă în dezbateri va fi lansarea imediată a altui şir de prognoze politice publice, neapărat publice. Ce va urma? Va urma o remaniere guvernamentală. Şi ce va mai urma? Va urma o reaşezare a forţelor politice în cadrul celor două Camere. Vor fi declanşate noi runde de negocieri, fiecare cu fiecare, duşman cu prieten, prieten cu amici, nu contează modalitatea. Rezultatul final va fi că PSD va trebui să se reorienteze, să compună un