Blocul operator al Spitalului Judeţean „Tudor Vladimirescu” a fost inaugurat ieri de Ion Călinoiu, preşedintele Consiliului Judeţean Gorj. Şeful judeţului a mers în inspecţie la spital să verifice investiţia făcută cu bani de la bugetul instituţiei pe care o conduce. Sălile de operaţie nu au mai fost reabilitate de mai bine de două decenii şi jumătate, însă acum cele nouă săli de intervenţii chirurgicale sunt la standarde europene. Modernizări de patru miliarde lei vechi
Întreaga investiţie a costat peste patru miliarde de lei vechi. Deşi s-a investit o sumă destul de mare, şeful judeţului, Ion Călinoiu, susţine că era nevoie de realizarea acestor lucrări. „Era o mare diferenţă între celelalte secţii care sunt modernizate şi blocul operator unde medicii îmi spuneau că bătea vântul iarna şi lua cearşaful de pe bolnav. S-a luat la paşi mărunţi tot ce trebuie făcut şi iată, avem toate sălile de operaţie la standarde mulţumitoare, însă acest lucru poate fi declarat numai de specialiştii care îşi desfăşoară activitatea aici. Investiţia a costat peste patru miliarde de lei vechi, dar se pare că a fost utilă şi în favoarea unei bune desfăşurări a actului medical”, a declarat Ion Călinoiu, preşedintele Consiliului Județean Gorj. Blocul operator, nemodernizat din 1986
În urma investiţiei realizate de Consiliul Judeţean Gorj au fost reabilitate nouă săli de operaţie. „Aceste săli nu au mai fost modernizate din anul 1986, de când s-au mutat secţiile chirurgicale la «Tudor Vladimirescu». Au fost modernizate podelele, pereţii în aşa fel încât să avem condiţii bune(…). Nu a fost perturbată activitatea pe parcursul lucrărilor realizate aici întrucât au fost modernizate pe rând”, a declarat Emil Sandu, medic chirurg Spitalul Judeţean „Tudor Vladimirescu” Târgu-Jiu.
Ion Călinoiu susţine că în momentul de faţă există şi aparatura necesară pentru intervenţii chirurg