Asediul Budei nici nu se terminase în ianuarie 1945, când comuniştii au pus bazele Departamentului de Securitate Politică (PRO), pe malul celălalt al Dunării. Director a fost ales Gábor Péter, un om cu educaţie ce nu depăşea patru clase şi care fusese pregătit, dar nu muncise niciodată, ca ucenic în croitorie. Principala responsabilitate a Securităţii maghiare era de a-i găsi pe criminalii de război (iar în viziunea comuniştilor, mulţi oameni intrau în această categorie) şi de a-i aduce în faţa justiţiei. În scurtă vreme însă, PRO a ajuns să fie o temută poliţie politică, condusă de activişti de extremă stângă, criminali şi foşti membri ai Partidului Crucilor cu Săgeţi. Potrivit ordinelor date de Partidul Comunist maghiar, scopul PRO era de a stabili ordinea constituţională şi de a pava drumul spre putere al comuniştilor. Ofiţerii PRO erau atrenaţi de poliţia politică sovietică, la academia Dzerjinski din Budapesta. În cadrul pregătirii ofiţerilor, programul politic juca un rol extrem de important, tinerile fiindu-le insuflată o ură puternică împotriva „duşmanilor de clasă”. Urmând modelul sovietic, poliţia politică maghiară a devenit sprijinul şi garantul dictaturii comuniste. De aceea, ea era numită „pumnul partidului”. „Pumnul partidului” În octombrie 1946, toate agenţiile de securitate din Budapesta şi din întreaga Ungarie s-au unit sub aceeaşi umbrelă, dând naştere Departamentului pentru Securitatea Statului (ÁVO), condus de acelaşi Gábor Péter. Una din sarcinile noii instituţii era eradicarea partidelor politice democratie şi, în acelaşi timp, asigurarea misiunilor informative. Agenţii ÁVO s-au infiltrat în fiecare partid al Ungariei, în Biserici şi în alte instituţii. ÁVO monitoriza conversaţiile telefonice, precum şi corespondenţa scrisă a cetăţenilor, iar agenţii săi formau o reţea invizibilă ce se întindea pe teritorul întregii ţări, infiltrându-se chiar