Reunit în şedinţă festivă, Senatul Universităţii din Oradea alături de rectorul Constantin Bungău i-au acordat, luni, titlul de Doctor Honoris Causa profesorului Ioan Roxin de la Universitatea Franche-Comte şi, totodată, cadru didactic asociat al Universităţii orădene. Distincţia a fost dată la propunerea Facultăţii de Inginerie Electrică şi Tehnologia Informaţiei, Roxin fiind specialist în cibernetică.
Ceremonia a avut loc în prezenţa a peste o sută de persoane şi l-a emoţionat peste măsură pe Roxin, care a izbucnit în lacrimi de mai multe ori, ba chiar a trebuit să-şi întrerupă de câteva ori discursul din cauza plânsului.
Salontan la origini, profesorul şi-a început studiile superioare la fostul Institut Pedagogic orădean, transformat în universitate. "Bine aţi revenit acasă", i-a spus preşedintele Senatului, Sorin Curilă.
Ulterior, Roxin a şi spus că Universitatea orădeană a fost punctul său de pornire. "Povestea mea a început în urmă cu 39 de ani când mi-am găsit numele pe lista admişilor la specializarea matematică a Institutului Pedagogic din Oradea. Pot să spun deci, că aici a început totul pentru mine", a spus Roxin, amintindu-l şi pe fostul său diriginte de la Liceul Pedagogic orădean, profesorul de matematică Boris Belicciu, mentorul său spiritual.
Laudatio, adică argumentarea care arată motivele pentru care profesorului i se acordă înalta distincţie, a fost citită de decanul Teodor Leuca, care a spus că în anii în care a colaborat cu Roxin a aflat că profesorul este un caracter tare, pe care oricine se poate bizui. "A învăţat multe de la viaţă şi despre viaţă, iar pledoariile lui aduc certitudine şi limpezime. Pentru sprijinul constant pe care ni l-a acordat, pentru spiritul novator şi temeinicia faptelor sale, pentru lecţia de viaţă şi de profesionalism pe care ne-o oferă, Senatul Universităţii din Oradea îi conferă titlul de Doc