La 62 de ani, actriţa Elena Ţuţulan riscă să ajungă în stradă, după ce a fost somată să părăsească apartamentul în care locuieşte. Înainte de Paşte, Primăria Capitalei, prin Rom-Vial, instituţia care se ocupă de imobilele din proprietatea autorităţii locale, a decis evacuarea actriţei, cu toate că aceasta este proprietara imobilului. Acum Elena Ţuţulean mai are la dispoziţie doar câteva zile pentru a-şi găsi o altă locuinţă, altfel riscă să ajungă în stradă.
"Primăria Capitalei şi Rom-Vial au fost deacord ca eu să cumpăr acest apartament, în condiţiile în care locuiesc aici încă din 1991. Am achitate la zi toate taxele, impozitele şi utilităţile. Doamna director juridic al Rom-Vial mi-a replicat sec - ,,Faceţi ce ştiţi, eu pe 28 vă dau afară!". A fluturat domnia sa apoi un document în care scrie că Primăria Capitalei, prin Rom-Vial are dreptul locativ asupra apartamentul, iar actul meu de proprietate a fost anulat încă din anul 2009", a povestit Elena Ţuţulan într-o scrisoare publică trimisă presei.
foto:captura B1 TV
La 62 de ani, actriţa Elena Ţuţulan riscă să ajungă în stradă, după ce a fost somată să părăsească apartamentul în care locuieşte. Înainte de Paşte, Primăria Capitalei, prin Rom-Vial, instituţia care se ocupă de imobilele din proprietatea autorităţii locale, a decis evacuarea actriţei, cu toate că aceasta este proprietara imobilului. Acum Elena Ţuţulean mai are la dispoziţie doar câteva zile pentru a-şi găsi o altă locuinţă, altfel riscă să ajungă în stradă.
"Primăria Capitalei şi Rom-Vial au fost deacord ca eu să cumpăr acest apartament, în condiţiile în care locuiesc aici încă din 1991. Am achitate la zi toate taxele, impozitele şi utilităţile. Doamna director juridic al Rom-Vial mi-a replicat sec - ,,Faceţi ce ştiţi, eu pe 28 vă dau afară!". A fluturat domnia sa apoi un doc