Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Amenzi de 1.500 de lei aplicate de jandarmi. Şapte persoane din Alba Iulia, Blaj şi Sebeş, sancţionate pentru provocarea unor scandaluri

Publicat in Alba24, luni 27 mai 2013 ·

Şapte persoane din judeţul Alba au fost sancţionate contravenţional de jandarmi la sfârşitul săptămânii trecute, deoarece au provocat şi participat la scandaluri în locuri publice. Valoarea amenzilor aplicate scandalagiilor este de 1.500 de lei.

Sâmbătă, în jurul orei 15.00, un echipaj de jandarmerie a intervenit pe strada Ciocârliei din municipiul Alba Iulia şi a aplanat un scandal în care erau implicaţi doi bărbaţi. Cei doi se aflau sub influenţa băuturilor alcoolice şi nu au putut indica jandarmilor motivul de la care a pornit cearta. Identificaţi ca fiind S.M.P. (24 de ani) şi M.G. (48 de ani), aceştia au fost sancţionaţi contravenţional cu câte o amendă în valoare de 200 de lei.

Tot sâmbătă, în jurul orei 20.00, un echipaj din cadrul Secţiei de Jandarmi Sebeş a intervenit în cartierul Mihail Kogălniceanu din localitate pentru aplanarea unui conflict în care erau implicaţi doi tineri. Pe fondul unor neînţelegeri mai vechi, acutizate de consumul de alcool, cei doi se înjurau şi se ameninţau reciproc cu acte de violenţă, fără să ţină cont că episodul vulgar era urmărit de numeroşi cetăţeni indignaţi. Jandarmii au intervenit prompt şi au prevenit escaladarea violenţei. M.C. (15 ani ) şi Flaviu B. 21 de ani ) – o mai veche cunoştinţă a jandarmilor – au fost sancţionaţi contravenţional cu amendă în valoare de 100, respectiv 400 de lei.

La aceeaşi oră, respectiv 20.00, tot în cartierul Mihail Kogălniceanu, un alt echipaj al Secţiei de Jandarmi Sebeş îl sancţiona contravenţional pe E.P.R. (21 de ani) pentru că, aflat sub influenţa alcoolului, a tulburat liniştea locatarilor Blocului 124. Alertaţi prin apel la 112, jandarmii au acţionat într-un timp foarte scurt, determinându-l pe cetăţeanul turbulent să înceteze manifestările zgomotoase şi sancţionându-l ulterior cu amendă în valoare de 200 de lei.

L. Andrei (32 de ani), domiciliat în Blaj, a fo

Articolul in Alba24 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Un bărbat cu cetăţenie siriană a dat foc unei uşi la Ambasada Israelului din Bucureşti, ameninţând că se autoincendiază

News.ro acum 57 minute
Un bărbat, cetăţean străin, a încercat să-şi dea foc la Ambasada Israelului din Bucureşti. El a dat foc uşii de acces, ameninţând că se va autoincendia, însă a fost imobilizat de către Brigada Antitero a Serviciului Român de Informaţii.

Vremea se strică în aproape toată țara. Care vor fi regiunile afectate de ploi și vijelii

Wall-Street.ro acum o ora
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare meteo Cod galben de averse şi vijelii pentru 19 judeţe şi Capitala. În plus, a fost publicată și o avertizare Cod portocaliu de averse torenţiale şi furtuni pentru 16 judeţe din jumă

Florin Piersic a fost externat de la Spitalul „Foișor” din București

Press Alert acum 2 ore
Actorul Florin Piersic a fost externat luni de la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor”. Starea lui este favorabilă, potrivit medicilor, dar va trebui să se interneze într-o clinică de recuperare. „În dimineața zi

Rezervele valutare de la BNR au crescut în luna mai cu 2,5 miliarde euro

Mediafax acum 59 minute
În cursul lunii mai, la Banca Natională au intrat 4,44 miliarde euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit la BNR; alimentarea conturilor Ministerului Finanţelor (inclusiv sumele rezultate din em

UPDATE - Iohannis a promulgat legea prin care fugarii sunt obligaţi să-şi suporte cheltuielile de aducere în ţară / Gorghiu: Legea prevede un lucru de bun simţ şi absolut normal într-un stat de drept

News.ro acum 47 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, luni, legea pentru completarea art. 16 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală. Actul normativ prevede că fugarii sunt obligaţi să-şi suporte cheltuielile de aduce

Căldura a ucis peste 50 de persoane în India trei zile, dar numărul deceselor ar fi mult mai mare în condiţiile în care temperaturile au atins 50 de grade Celsius

News.ro acum o ora
Peste 50 de persoane au murit în India în ultimele trei zile, în condiţiile în care o caniculă brutală continuă să afecteze anumite zone ale ţării, relatează BBC. În weekend, numai în statul Uttar Pradesh, din nordul ţării, au murit 33 de persoane d

Grindeanu acuză constructorul podului suspendat de la Brăila că cere sute de milioane de lei pentru a permite circulația: "Nu o să fim de acord cu acest tip de șantaj"

Ziare.com acum 3 ore
Podul dintre Brăila și Tulcea, realizat în proporție de aproximativ 90%, nu a fost pus în circulație de firma constructoare. Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, acuză luni, 3 iunie, constructorul de șantaj, după ce acesta

Vremea se încălzește până în 10 iunie, apoi va avea o tentință de scădere ușoară. Prognoza pentru fiecare regiune

Press Alert acum o ora
Vremea se încălzește în toată țara până în 10 iunie, iar apoi va avea, în unele zone, o tentință de scădere ușoară, se arată în prognoza pentru următoarele două săptămâni, publicată luni de ANM. Banat Valorile termice, cu mici oscilații în primele z

Ministrul Agriculturii: Aproape 660.000 de fermieri au depus deja cereri unice de plată pentru campania 2024. Termenul limită de depunere este pe 7 iunie

News.ro acum o ora
Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale Florin Barbu a anunţat, luni, că aproape 660.000 de fermieri au depus deja cereri unice de plată pentru campania 2024. Social-democratul a reamintit tuturor fermierilor că data de 7 iunie este termenul li

Polițist lovit în cap cu o sticlă de alcool într-o benzinărie. Agresorul a fost prins de angajații stației de alimentare

Ziare.com acum 3 ore
Un poliţist de la Brigada Rutieră a fost agresat într-o benzinărie din Bucureşti când a încercat să prindă un bărbat care furase o sticlă de băutură alcoolică, iar acesta l-a lovit cu ea în cap. În cele din urmă agresorul a fost imobilizat. Reprezen

Vremea

București
acum

32°
lun.

20°/32°
mar.

18°/30°
mie.

18°/30°
joi

19°/29°
Iasi
acum

28°
lun.

16°/30°
mar.

17°/30°
mie.

15°/26°
joi

16°/28°
Constanta
acum

30°
lun.

21°/30°
mar.

20°/24°
mie.

19°/28°
joi

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

13°/22°
mar.

14°/24°
mie.

13°/23°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

20°
lun.

16°/24°
mar.

14°/22°
mie.

15°/26°
joi

16°/28°