Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Aleşii cu dosare fac ravagii. Alegeri pentru Parlament după nici şase luni.

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 27 mai 2013 ·

Deputatul PSD Aurel Nichita îşi va pierde mandatul de parlamentar după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a declarat incompatibil, urmînd ca în colegiul în care a fost ales să fie organizate noi alegeri.Nu este însă singurul loc în care Guvernul este obligat să organizeze alegeri din cauza parlamentarilor cu dosare. Sursa: Niculae Dîrdîiac

1 /.

Deputatul PSD Aurel Nechita îşi va pierde mandatul după ce Înalta Curte de Casaţie a decis astăzi că este incompatibil. Decizia este definitivă şi irevocabilă, conform Realitatea Tv.

Nechita a fost declarat incompatibil de Agenţia Naţională de Integritate (ANI), el ocupând concomitent şi funcţia de deputat şi pe cea de decan de facultate.

După decizia instanţei supreme, plenul Camerei Deputaţilor urmează să constate încetarea mandatului lui Aurel Nechita şi să declare vacant locul de deputat ocupat de către acesta. Odată parcurse aceste proceduri, Guvernul va trebui să organizeze noi alegeri în circumscripţia electorală nr.18 Galaţi, colegiul uninominal nr.9, unde a fost ales Aurel Nechita.

Decizia vine în contextul în care plenul Camerei Deputaţilor trebuie să constate şi încetarea mandatului de deputat al lui Gigi Becali, încarcerat după ce instanţa supremă l-a condamnat în dosarul schimburilor de terenuri cu MApN, la trei ani de închisoare. Deputatul UNPR Eugen Nicolicea, membru în Comisia juridică a Camerei, nu a exclus la B1 Tv posibilitatea ca plenul să se pronunţe împotriva încetării mandatului lui Gigi Becali, iar acesta să rămână ân continuare parlamentar chiar dacă este la închisoare.

Dacă plenul va decide însă încetarea mandatului lui Becali, atunci Guvernul va trebui să organizeze noi alegeri în circumscripţia electorală nr.42, Bucureşti, colegiul uninominal nr.25, unde latifundiarul din Pipera a fost ales deputat pe listele PNL.

CITIŢI ŞI:

Deputații jurișt

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A început campania electorală pentru turul al doilea al alegerilor prezidențiale / Ce reguli trebuie să respecte candidații

HotNews acum 53 minute
Campania electorală pentru turul doi al alegerilor prezidențiale a început vineri, pe 9 mai, după ce Curtea Constituțională a României a validat primul tur de scrutin. Campania se termină pe 17 mai la ora 07:00, iar finala prezidențială va avea loc

Când este programată liturghia de inaugurare a pontificatului Papei Leon al XIV-lea

Ziua Constanta acum o ora
Liturghia de inaugurare a pontificatului Papei Leon al XIV-lea va avea loc duminică 18 mai, a anunțat Vaticanul vineri. La eveniment vor asista delegații și șefi de stat din întreaga lume. Noul papă, ales joi, va susține prima sa audiență generală p

Indicele ROBOR a ajuns la 7,31%

HotNews acum 3 ore
Indicele ROBOR la trei luni, în funcție de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, și-a continuat vineri panta ascendentă până la 7,31% pe an, de la 7,25% pe an în ședința precedentă, conform datelor publicate de

Autoritățile din Ucraina au descoperit o rețea de SPIONI care acționau la ordinele serviciilor din Ungaria

Gandul acum 2 ore
Agenția de securitate ucraineană SBU a anunțat vineri că a descoperit o rețea de spionaj condusă de statul maghiar, care avea scopul de a obține informații despre apărarea Ucrainei. Într-o declarație, SBU a afirmat că a reținut doi suspecți de spion

Ilie Bolojan, MESAJ de Ziua Europei: România este parte din proiectul european și trebuie să continuăm acest drum

Gandul acum 3 ore
„România este parte din proiectul european și trebuie să continuăm acest drum”, a afirmat președintele interimar Ilie Bolojan, într-un mesaj transmis vineri, de Ziua Europei. „Dragi români, dragi tineri, astăzi, de Ziua Europei, trebuie să vorbim de

Nicușor Dan, de Ziua Europei: Celebrăm nu doar un proiect politic, ci o comunitate de VALORI / România trebuie să fie un stat care propune direcția

Gandul acum 2 ore
„România nu trebuie să fie un stat care doar primește direcția dată de Europa, ci unul care propune direcția în domenii cheie pentru viitorul nostru comun: arhitectura de securitate europeană, agricultura, extinderea UE către Republica Moldova și sp

VIDEO Donald Trump, complimente pentru Ursula von der Leyen: „Este cu adevărat fantastică”. Reacția șefei Comisiei Europene

HotNews acum o ora
Preşedintele american Donald Trump a declarat joi că speră să se întâlnească cu „fantastica” preşedintă a Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în contextul creşterii tensiunilor comerciale dintre Statele Unite şi UE, relatează vineri AFP. „Este

Criza politică din România ar putea afecta finanțarea externă a țării, avertizează S&P

HotNews acum 3 ore
Criza politică din România și posibilele întârzieri în răspunsul politic la dezechilibrele economice de după colapsul guvernului de coaliție ar putea submina unele surse de finanțare externă, a apreciat S&P Global, compania mamă a firmei de rating S

Polonia și Franța semnează vineri un tratat de cooperare, privind ajutorul reciproc, în caz de amenințare militară

Gandul acum 2 ore
Polonia și Franța vor semna vineri, 9 mai, un tratat bilateral de consolidare a cooperării, în ceea ce privește apărarea militară și resursele de energie, într-un gest de întărire a alianțelor dintre statele europene, privind securitatea, în context

Ciolacu și Bolojan, mesaje de Ziua Europei: Autostrăzile s-au făcut cu bani europeni / Viitorul României e european

Adevarul acum 3 ore
Fostul premier Marcel Ciolacu și președintele interimar Ilie Bolojan au transmis vineri, 9 mai, un mesaj cu ocazia Zilei Europei. Ciolacu a subliniat că „România s-a modernizat nu cu vorbe goale, ci cu bani europeni!”

Vremea

București
acum

15°
vin.

13°/17°
sâm.

8°/13°
dum.

8°/21°
lun.

8°/17°
Iasi
acum

vin.

7°/11°
sâm.

5°/17°
dum.

6°/9°
lun.

4°/14°
Constanta
acum

16°
vin.

12°/17°
sâm.

10°/12°
dum.

9°/16°
lun.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

6°/13°
sâm.

3°/15°
dum.

5°/11°
lun.

5°/13°
Timisoara
acum

17°
vin.

7°/17°
sâm.

6°/17°
dum.

7°/18°
lun.

5°/16°