Doi doljeni care se sustrăgeau arestării au fost încarceraţi la CRAP Craiova. Pe numele acestora fuseseră emise mandate de executare a pedepsei cu închisoarea. „În cursul zilei de luni, 27 mai, poliţiştii din cadrul Secţiei 9 Poliţie Rurală Cetate au pus în executare două mandate de executare a pedepsei închisorii emise de Judecătoria Calafat pe numele lui Efrem Mihăiţă-Emil, în vârstă de 22 ani, şi Stoenică Florin-Sorin, de 32 ani, ambii din comuna Moţăţei, judeţul Dolj“, a declarat Amelia Căprărin, purtător de cuvânt în cadrul Biroului de Presă al IPJ Dolj.
Din informaţiile puse la dispoziţie de poliţiştii doljeni, cei în cauză au fost condamnaţi la trei ani, respectiv doi ani şi şase luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de furt calificat. Poliţiştii i-au încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul IPJ Dolj, urmând a fi transferaţi la penitenciar în vederea executării pedepsei.
Carmen Burnea
Doi doljeni care se sustrăgeau arestării au fost încarceraţi la CRAP Craiova. Pe numele acestora fuseseră emise mandate de executare a pedepsei cu închisoarea. „În cursul zilei de luni, 27 mai, poliţiştii din cadrul Secţiei 9 Poliţie Rurală Cetate au pus în executare două mandate de executare a pedepsei închisorii emise de Judecătoria Calafat pe numele lui Efrem Mihăiţă-Emil, în vârstă de 22 ani, şi Stoenică Florin-Sorin, de 32 ani, ambii din comuna Moţăţei, judeţul Dolj“, a declarat Amelia Căprărin, purtător de cuvânt în cadrul Biroului de Presă al IPJ Dolj.
Din informaţiile puse la dispoziţie de poliţiştii doljeni, cei în cauză au fost condamnaţi la trei ani, respectiv doi ani şi şase luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de furt calificat. Poliţiştii i-au încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul IPJ Dolj, urmând a fi transferaţi la penitenciar în vederea executării ped