Împărţirea administrativă a României a înregistrat nenumărate variante în istoria de câteva sute de ani a ţinuturilor de pe teritoriul ţării.

Scrierile medievale şi cronicile din vremea lui Ştefan cel Mare informează despre existenţa pe actualele teritorii ale judeţelor Iaşi, Neamţ şi Vaslui a unui ţinut legendar, preţuit de-a lungul timpului, de toţi domnitorii care s-au perindat la conducerea Moldovei.

Este vorba despre Cârligătura, un ţinut de numai 975 de kilometri pătraţi, aflat pe pantele vestice ale Dealului Mare şi cele nordice ale dealurilor Tutovei. Se învecina cu Hârlau la nord-vest, Iaşi la est, Roman la vest şi Vaslui la sud. A fost atestat documentar în documente ale Curţii Domneşti, la 15 iunie 1431, în cuprinsul unui act de donaţie dat de Alexandru cel Bun către un boier pe nume Cupcici. Acesta din urmă primea prin actul de donaţie prisăci (locuri unde sunt amplasaţi stupii de albine) şi mai multe sate din ţinut.

Despre Cârligătura s-a vorbit mereu ca despre o "perlă a coroanei", acoperit în cea mai mare parte cu păduri seculare, defrişate în cea mai mare parte de-a lungul timpului. În prezent, a mai rămas în picioare pădurea de la Humosu, unde a fost înfiinţată o rezervaţie naturală aflată sub patronajul Academiei Române, şi unde, pe o suprafaţă de 73,3 hectare, încă mai supravieţuiesc păduri de fagi străvechi.

Capitala Cârligăturii a rămas până în 1834 la Târgu Frumos. În acel an, în urma procesului regulamentării, numărul ţinuturilor Moldovei a scăzut de la 16 la 13, prin desfiinţarea ţinuturilor Herţa (înglobat la Dorohoi), Hârlău (împărţit între Botoşani şi Iaşi) şi Cârligătura (împărţit între Iaşi şi Roman).

În 1856, după Războiul Crimeii, Moldovei s-a îmbogăţit şi cu trei judeţe, cel din sudul Basarabiei - Cahul, Ismail şi Bolgrad.

Următoarea transformare semnificativă a împărţirii administrative a Moldovei