Cicliştii de la Clubul Sportiv Alien Cycling Zalău au avut o comportare excelentă la concursul organizat de Clubul Sportiv „Clujul pedalează”, sâmbătă noaptea, pe străzile din municipiul Cluj-Napoca.
Peste 200 de ciclişti din întreaga ţară au participat, sâmbătă, la etapa de noapte a concursului de ciclism organizat în judeţul vecin. Ajunsă la a treia ediţie, competiţia a fost inaugurată odată cu manifestările care marchează Zilele Clujului şi, la fel ca în urmă cu un an, la startul întrecerilor au fost prezenţi şi sportivi de la CS Alien Cycling Zalău.
Chiar dacă startul s-a dat la o oră destul de înaintată, ora 23 şi 30 de minute, concurenţii au parcurs cu bine traseul ce a măsurat 1,8 km şi în funcţie de categoria de vârstă şi de categoria de concurs la care s-au înscris: începători, avansaţi, înţelepţi sau experţi, fiecare concurent a avut de parcurs un anumit număr de tururi.
Spre satisfacţia sălăjenilor, sportivii de la Alien Cycling au avut o comportare excelentă la Cluj-Napoca şi au reuşit să urce de trei ori pe podiumul de premiere.
După ce în urmă cu o săptămână s-a clasat pe locul 1 în cursa de 50 de km a categoriei de vârstă 14-18 ani de la Zalău, Călin Damian a repetat aceeaşi ispravă şi la Cluj-Napoca şi a urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului de premiere în cursa începătorilor.
Tot pe cea mai înaltă treaptă a podiumului s-a clasat şi Dan Bărbânţă în competiţia sportivilor avansaţi, iar pe locul 3 la aceeaşi categorie s-a poziţionat Marius Târle – preşedintele CS Alien Cycling.
De menţionat ar fi şi faptul că tot sâmbătă, cu prilejul concursului „Primăvara pe două roţi” de la Târgu Mureş, un alt sportiv de la CS Alien Cycling, Marian Bogdan, a teminat competiţia de 30 de km din cadrul respectivei întreceri pe poziţia a VI-a, după care a pedalat şi la Cluj-Napoca, unde oboseala acumulată în cursa de dimin