O administraţie preponderent ineficientă şi clientelară nici nu are cum acţiona în această direcţie chiar şi atunci când avem de-a face cu demersuri plecate de la cele mai bune intenţii.

Dacă România nu duce lipsă de ceva atunci sigur în acest capitol intră si strategiile. La nivel naţional şi la nivel local s-au elaborat în ultimele două decenii o mulţime de strategii. Iar după fiecare schimbare de guvern apar altele noi. Am ajuns astfel să avem strategii de dezvoltare pentru municipii, pentru judeţe, pentru minerit şi societatea informaţională, pe educaţie si sănătate, pe energie şi lista poate desigur continua. Unele dintre ele au fost chiar bine întocmite, consistente, dar au fost fie ignorate, fie reduse caricatural în mass media la câteva elemente marginale, aşa cum s-a întâmplat cu cea care aborda chestiunile sociale la nivelul României elaborată de o comisie prezidenţială coordonată de profesorul Marian Preda.

Problema e că toate aceste strategii pe de o parte nu au fost asumate într-un cadrul politic mai larg astfel încât să poată supravieţui ciclurilor electorale, iar pe de alta că au eşuat la implementare. În plus, nu s-a făcut o selecţie a priorităţilor. O ţară săracă nu poate susţine prioritar prea multe opţiuni strategice. Dacă vrem să investim în educaţie sau să susţinem anumite segmente economice trebuie prin forţa lucrurilor să reducem cheltuielile în altă parte. Dacă vrem doar să mulţumim clientela politică şi segmentele din populaţie interesante din punct de vedere electoral atunci nu mai are rost să mai elaborăm strategii. Însă nici nu trebuie să ne mai mirăm sau să deplângem blocajul economic şi social în care pare să ne afundăm pe zi ce trece.

Mi-au venit în minte toate aceste lucruri în timp ce asistam la o conferinţă de afaceri organizată recent la Iaşi care a abordat problema exporturilor. Întâlnirea nu a făcut dec