Doar 4% din persoanele cu dizabilităţi înregistrate oficial în ţara noastră au un loc de muncă, în comparaţie cu un procent de peste 40% la nivelul Uniunii Europene. Suntem codaşii Europei când vine vorba de încadrarea în câmpul muncii a acestor oameni. În judeţul Dolj, vorbim de aproximativ 15.000 de oameni cu diverse handicapuri, dintre care însă doar aproximativ 400 muncesc.
Ocuparea unui loc de muncă de către persoanele cu dizabilităţi este menţionată ca obiectiv atunci când vine vorba de prezentarea proiectelor sau strategiilor instituţiilor publice. Şi legislaţia în vigoare, care îi obligă pe angajatorii cu un număr mare de salariaţi să ofere un job persoanelor cu handicap, este ignorată în ţara noastră.
În realitate însă, persoanele cu handicap trăiesc de cele mai multe ori din indemnizaţii sau pensii de invaliditate. Conform datelor statistice prezentate de reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC), în judeţul Dolj avem 14.370 de persoane cu handicap neinstituţionalizate, care beneficiază de drepturile cuvenite persoanelor cu handicap, dintre care: 2.661 de persoane cu handicap fizic; 2.234 de persoane cu handicap vizual; 553 de persoane cu handicap auditiv; 2.458 de persoane cu handicap somatic; 3.331 de persoane cu handicap mintal; 1.349 de persoane cu handicap psihic; 158 de persoane cu handicap HIV/SIDA; 1.369 de persoane cu handicap asociat şi 257 de persoane cu boli rare.
Dintre aceştia, 8.680 sunt fără venituri, beneficiari de alocaţii, indemnizaţii sau alte drepturi. Persoane adulte cu handicap încadrate în muncă avem doar 413, pensionari de invaliditate - 2.343, pensionari la limită de vârstă - 2.682.
Conform datelor oferite de reprezentanţii Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Dolj, în anul 2013, până la data de 30 aprilie, s-au încadrat în muncă 14 persoane cu handi