Cec Bank este unul dintre creditorii combinatului Oltchim, societate de stat aflată în insolvenţă, însă valoarea datoriilor este mică, a declarat preşedintele instituţiei de credit, Radu Gheţea.
La finele lunii martie, Oltchim avea datorii totale de 3,51 miliarde lei, în creştere cu 26,2% faţă de finalul anului trecut. Printre creditori Oltchim se numără BCR, CEC, Banca Transilvania, Electrica SA, SALROM şi CFR Marfă.
Din totalul datoriilor pe care Oltchim le are către sistemul bancar, CEC Bank are o expunere de 9%, nivel mic faţă de "ce au alte bănci", apreciază preşedintele instituţiei Radu Gheţea. Chiar dacă Oltchim se află în insolvenţă, Gheţea consideră că societatea nu va intra în faliment şi că se va găsi un investitor care să o pună pe picioare.
Statul român s-a angajat faţă de creditorii internaţionali că va privatiza Oltchim. În caz contrar, combinatul va avea soarta altor coloşi, care au fost lichidaţi. Statul deţine, prin Ministerul Economiei, 54,8% din Oltchim, iar firma PCC SE, înregistrată în Germania, un pachet reprezentând 32,34% din titluri.