Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Viitorul lui Ganea la „U" ţine de licenţă: „Îmi doresc să rămân, dar vreau continuitate"

Publicat in Ziua de Cluj, marți 28 mai 2013 ·

Ionel Ganea a vorbit după meciul cu Petrolul Ploieşti despre viitorul său la Cluj şi a admis că în cazul în care echipa va rămâne în prima ligă îşi va prelungi contractul cu „Şepcile roşii".

„Ganea şi echipa nu vrem să plecaţi, demnitatea Clujului vrem s-o apăraţi!", este bannerul sentimental prin care fanii Universităţii i-au cerut lui Ionel Ganea şi jucătorilor săi să continue în „alb-negru". Antrenorul „Şepcilor roşii" a admis, la finalul meciului cu Petrolul, că totul depinde de soarta Universităţii, care atârnă acum de o decizie a Tribunalului Comercial, dar şi de un verdict favorabil la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne. Antrenorul a evitat să spună ce se va întâmpla dacă, până la urmă, echipa va fi retrogradată, dar a lăsat de înţeles că şansele ca el şi actualul lot să continue pe malul Someşului sunt mici în acest scenariu.

Ionel Ganea şi-a „biciuit" de pe margine jucătorii şi în meciul cu Petrolul, dar echipa n-a făcut faţă împotriva unei formaţii mult mai solide a prahovenilor. Rezultatul nu i-a supărat, însă, pe fani, care şi-au aplaudat frenetic favoriţii la final. „Studenţii" au făcut un tur de onoare al stadionului, fluturând steaguri aruncate din peluză. Mâine, Ganea şi „gaşca nebună" a Universităţii joacă ultimul meci din acest sezon, în Gruia, contra CFR-ului, în derby-ul Clujului, iar antrenorul le-a promis fanilor că va face tot ce e posibil să obţină victoria. Dincolo de ultimul meci al stagiunii, pentru „U" miza rămâne bătălia pentru licenţă. Ionel Ganea a făcut un apel către justiţie, vorbind despre importanţa deciziei la termenul de mâine, de la Tribunalul Comercial. Atunci, judecătorul sindic va da un verdict în privinţa planului de reorganizare al societăţii. Dacă acesta va fi aprobat, „:epcile roşii" vor avea o şansă în plus la TAS, unde vor contesta decizia comisiilor Federaţiei Române de Fotbal de neacordare a

Articolul in Ziua de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Consulatul României la Los Angeles, evacuat din cauza incendiilor din zonă, anunță Ministerul de Externe

Libertatea acum 18 minute
Ministerul condus de Emil Hurezeanu a transmis vineri, 10 ianuarie, că, din cauza evoluţiei imprevizibile a incendiilor, autorităţile americane au cerut evacuarea clădirii Consulatului General al României la Los Angeles.

România a intrat în Programul Visa Waiver. Precizări MAI

Ziua Constanta acum o ora
La 10 ianuarie 2025, secretarul pentru securitate internă al Statelor Unite ale Americii, Alejandro MAYORKAS, a anunțat includerea României în Programul Visa Waiver, în cadrul unei ceremonii care a avut loc la Washington. Apartenența României la Pr

SUA strică învestirea lui Nicolas Maduro anunțând o recompensă de 25 de milioane de dolari pentru arestarea liderului venezuelean

Libertatea acum o ora
SUA au anunţat o recompensă de 25 de milioane de dolari pentru informaţii care duc la arestarea liderului venezuelean Nicolás Maduro, care a depus jurământul vineri pentru un al treilea mandat de şase ani ca „președinte”, în urma unor alegeri marcat

UPDATE - Donald Trump, sentinţă de eliberare necondiţionată în dosarul Stormy Daniels. Preşedintele ales scapă de închisoare şi amendă, dar anunţă că va face apel

News.ro acum 3 ore
Judecătorul Juan Merchan, care judecă dosarul în care preşedintele ales al SUA a fost găsit vinovat pentru 34 de acuzaţii de fraudă fiscală în cazul cunoscut sub numele de „Stormy Daniels”, după numele unei vedete porno către care ar fi făcut plăţi

SUA impun cel mai amplu pachet de sancţiuni asupra sectorului petrolier şi al gazelor din Rusia, pentru a sprijini Ucraina

HotNews acum 33 minute
Administraţia preşedintelui american Joe Biden a anunţat vineri cel mai amplu pachet de sancţiuni de până acum asupra veniturilor Rusiei din petrol şi gaze, în încercarea de a oferi Ucrainei şi echipei preşedintelui ales Donald Trump un avantaj în n

Cutremur în România într-o zonă neobișnuită. Ce magnitudine a avut seismul

Ziare.com acum 2 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,4 s-a produs vineri după-amiază, 10 ianuarie, la ora locală 15:49, în zona seismică Vrancea, județul Prahova, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INC

Irinel Columbeanu reacționează după ce a aflat că Monica Gabor are un băiețel: „Nu îi voi scrie niciun mesaj, las…”

Cancan acum o ora
Irinel Columbeanu a reacționat după ce CANCAN.RO a dezvăluit, în exclusivitate, că Monica Gabor a devenit mamă pentru a doua oară. Aceasta i-a dăruit lui Mr. Pink un băiețel în urmă cu aproximativ jumătate de an, însă cei doi au ales să țină informa

Amenzi la protestul din Bucureşti! Trei pentru efectuarea de zboruri neautorizate cu drone

Ziua Constanta acum 53 minute
În urma incidentelor, Jandarmeria a fost nevoită să aplice sancțiuni contravenționale mai multor persoane, la București. Jandarmeria Bucureşti anunţă, vineri seară, măsuri dispuse în contextul protestului din Bucureşti. „A fost întocmit un act de se

Decizie fără precedent: Donald Trump devine primul preşedinte american condamnat de justiţie. Cu toate acestea, preşedintele ales al SUA nu va merge la închisoare

Ziarul Financiar acum 4 ore
Trump a fost condamnat, dar nu se va lua nicio măsură împotriva lui, fiind vorba de o eliberare necondiţionată, ceea ce înseamnă că nu va primi închisoare sau pedepse. În termeni juridici în SUA, Donald Trump a fost „achitat necondiţionat”. Curtea S

Fără vize în Statele Unite. Iohannis: "Această reuşită va determina dezvoltarea şi mai dinamică a relaţiilor noastre bilaterale"

Ziare.com acum 4 ore
Includerea României în Programul Visa Waiver este rezultatul a numeroase eforturi interinstituţionale complexe şi al unui dialog intens, la nivel politic şi tehnic, cu partea americană, de-a lungul anilor, a transmis, vineri, 10 ianuarie, preşedinte

Vremea

București
acum

vin.

7°/13°
sâm.

3°/6°
dum.

1°/5°
lun.

1°/4°
Iasi
acum

vin.

0°/11°
sâm.

0°/6°
dum.

0°/5°
lun.

-1°/1°
Constanta
acum

vin.

8°/13°
sâm.

4°/9°
dum.

2°/5°
lun.

2°/4°
Cluj-Napoca
acum

vin.

1°/8°
sâm.

-2°/2°
dum.

-2°/1°
lun.

-3°/-0°
Timisoara
acum

vin.

0°/11°
sâm.

-1°/4°
dum.

-1°/3°
lun.

-2°/3°