Performanţa implică sacrificii. Handbalistele slătinene au luptat pentru cucerirea medaliei de aur până în ultima clipă, cu preţul unor accidentări serioase. Nu au renunţat niciun moment, o parte dintre jucătoare evoluând cu grimase ale suferinţei ce se puteau citi pe feţele lor. Satisfacţia ridicării trofeului a fost, însă, mai presus de orice.
Tehnicianul echipei de handbal junioare III a LPS Slatina, noua campioană a României, consideră că jucătoarele sale merită toată aprecierea, în condiţiile în care au intrat pe teren accidentate pentru a realiza performanţa mult visată. Gavril Kozma s-a arătat încântat de modul în care elevele sale au gestionat momentele dificile, rezistând unui efort deosebit, în condiţiile în care în iarnă echipa nu a beneficiat de un stagiu centralizat.
„Cu un ochi râd, cu unul plâng. Preţul medaliei de aur a fost mare, avem patru jucătoare accidentate, Maria Mădălina s-a accidentat în meciul dinaintea semifinalelor, a fost transportată de urgenţă la spital, are piciorul în ghips. Pivotul nostru de bază, Nedea Liliana, de asemenea cu probleme, Cătălina Bădica a jucat cu contuzie la genunchi, Marina Dumitru venea după o accidentare la ultimul turneu, a evoluat doar pe faza de atac. Au făcut eforturi deosebite, iar noi am fost singura echipă fără treninguri uniforme, nu mai intru în alte detalii, în orice caz accidentările au venit pe fondul faptului că aceste fete în iarnă nu au beneficiat nici măcar de un cantonament la munte. Fetele merită tot respectul”, a declarat antrenorul echipei de junioare III a LPS Slatina, Gavril Kozma.
„Nu vor uita niciodată momentele trăite la Baia Mare”
Tehnicianul echipei slătinene, Gavril Kozma, consideră că unele dintre jucătoarele sale vor face saltul, peste ani, în handbalul mare.
„Ca să câştigi în deplasare este din ce în ce mai greu, fetele s-au mobili