Insula Rodos, GreciaInsula Rodos, denumită şi Insula Soarelui se remarcă nu doar prin plaje, oraşe medievale, temple antice, ospitalitate şi distracţie, ci şi prin zone muntoase impresionante, golfuri cu ape în culori de cristal verde sau albastru intens.
După ce aţi colindat oraşele medievale şi antice, aţi făcut plajă şi v-aţi distrat în cluburi şi taverne, cea mai bună soluţie este să vă retrageţi în zona muntoasă a insulei Rodos.
Cel mai înalt vârf are 1.215 metri, se numeşte Attavyros, este situat pe coasta vestică şi este acoperit cu păduri răcoroase de pini. Stâncile golaşe, roşiatice cu vegetaţie pitică din zonele cu altitudine mică sunt înlocuite treptat de pinii care oferă o oază de relaxare turistului obosit poate după zilele lungi din orăşelele şi plajele aglomerate. Trebuie remarcat că în zonele joase, trunchiul pinilor este deformat şi aplecat foarte mult spre pământ din cauza vânturilor puternice din timpul iernii.
În această parte a insulei pot fi vizitate satele pitoreşti şi pot fi gustate şi cumpărate produse tradiţionale precum miere de diferite sortimente, suma (un soi de palinca din Ardeal), vin, lichior din şapte plante, creat de călugării din insulă şi care vindecă mai multe boli. De asemenea, în tavernele întâlnite la tot pasul pot fi gustate şi mâncăruri alese care combină peştele, fructele de mare, dar şi carnea roşie cu legumele. Trebuie încercată şi celebra băutură mentolată, ouzo. Pentru cei care nu sunt deloc „prieteni” cu alcoolul, există bomboane cu gust de ouzo, comercializate în aproape toate prăvăliile din Rodos.
O altă atracţie turistică importantă a Rodos-ului este golful Anthony Quinn care a primit numele celebrului actor în anul 1960, după filmările peliculei „Tunurile din Navarone”. Plaja nu este una cu nisip fin şi nici nu este foarte întinsă din cauza coastelor stâncoase, însă imaginea şi culoar