Sincer să fiu, încep să nu mai înţeleg nimic din ceea ce se întâmplă cu liberalii în general şi cu cei din Sectorul 1 în special. Problemele aici au apărut odată cu „demiterea” din funcţia de şef al organizaţiei PNL pe Capitală a lui Andrei Chiliman. Poziţia, moştenită din timpul „regimului Tăriceanu”, făcea din el unul dintre liberalii cei mai puternici. Odată cu schimbarea preşedintelui, Chiliman nu s-a mai regăsit în cercul de apropiaţi ai noului preşedinte, funcţia sa incomodându-i vădit pe favoriţii lui Antonescu.

Schimbarea s-a efectuat, într-un mod nu prea inspirat, înaintea alegerilor locale din 2012, pe care Chiliman le-a câştigat la scor oferind o excelentă bază de lansare pentru candidaţii USL de la generale. Dealtfel, toţi cei care au candidat în Sectorul 1, fie liberali sau social-democraţi, au câştigat în urma unei campanii în care primarul şi-a atribuit rolul de naş, însoţindu-i în aproape toate posterele.

După un prim impuls de a demisiona din partid, Chiliman şi-a dat seama că e un gest riscant, care-l poate lăsa în aer: conform legii, odată cu demisia şi-ar fi pierdut şi funcţia de primar. A ales procedeul invers, declanşând o veritabilă campanie de provocări, la adresa preşedintelui şi a principalului său favorit, care îi luase locul în organigrama municipală. Dacă partidul îl dădea afară, putea să-şi păstreze funcţia şi să se orienteze în orice direcţie ar fi dorit. A ales o formulă de low profile, împingându-l în faţă pe omul său, Moisescu, dat şi el afară din funcţia de preşedinte liberal de sector.

Tot ce-a urmat până de curând a fost un veritabil război al nervilor, menit să arate cine-i are mai tari: Antonescu sau Chiliman. După o perioadă în care partidul a tolerat cele mai intolerabile manifestări – ce au culminat cu crearea unei bizare formaţiuni politice-civice – Iniţiativa România Liberală – căreia