Cinci suceveni cu vârste cuprinse între 21 şi 32 de ani au fost reţinuţi de poliţişti, în urma unor percheziţii, după ce, săptămâna trecută, au bătut cu bâte trei clienţi ai unui bar din municipiul Suceava, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Poliţia Judeţeană Suceava a informat, luni, că administratorul unui bar din municipiul Suceava a sesizat, miercurea trecută, Poliţia că mai multe persoane au provocat un scandal pe terasa localului său.
Poliţiştii au stabilit că, în faţa barului respectiv, au oprit două autoturisme, din care au coborât mai mulţi bărbaţi înarmaţi cu bâte şi obiecte contondente confecţionate artizanal.
Aceştia au mers în grabă pe terasa localului, la o masă unde se aflau trei bărbaţi din municipiul Suceava, pe care i-au lovit cu bâtele. După aproximativ două minute, agresorii s-au urcat în autoturismele cu care au venit şi au plecat.
În bar, în momentul producerii incidentului, se aflau alţi patru clienţi, care au părăsit în grabă localul, dar şi gestionara unităţii, care l-a anunţat pe administrator.
În urma agresiunii, cei trei clienţi au fost transportaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Suceava.
Judecătoria Suceava a emis, duminică, autorizaţie de percheziţie pentru un imobil din satul sucevean Antoceni, unde se presupunea că se ascund patru dintre suspecţi.
Astfel, au fost identificaţi patru bărbaţi din municipiul Suceava, cu vârste cuprinse între 21 şi 27 de ani, în imobil fiind găsite cuţite şi topoare.
Totodată, un al cincilea agresor, un bărbat în vârstă de 32 de ani, din municipiul Suceava, a fost prins la Paşcani.
Cei cinci bărbaţi au fost reţinuţi, fiind cercetaţi pentru ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, vătămare corporală, loviri sau alte violenţe , distrugere şi portul, fără drept, în locurile şi împrejurările în care s-ar putea primejdu