Amânată cu o săptămână, la solicitarea deputatului Viorel Palaşcă, şedinţa Biroului Permanent Judeţean interimar al PNL Mehedinţi s-a desfăşurat, sâmbătă, într-un club de fiţe din Drobeta Turnu Severin.
Şedinţa a fost condusă de Virgil Popescu, preşedintele interimar al PNL Mehedinţi, cel care asigură interimatul atunci când Marcel Vela nu poate participa la şedinţele de Birou Permanent Judeţean.
La şedinţă au fost prezenţi, între alţii, deputatul PDL Mihai Stănişoară, preşedinte interimar al PNL sector 4 Bucureşti, Daniel Cîrjan, preşedintele PNL Drobeta Turnu Severin, primarii dezertori din PDL ai comunelor Pristol, Tâmna şi Izboru Bârzii, doar 3 primari liberali (ai comunelor Bâcleş, Devesel şi Bălăciţa), precum şi câţiva membri de curând primiţi în rândurile PNL.
Pe ordinea de zi a BPJ interimar a PNL Mehedinţi a fost solicitarea viceprimarului Daniel Cîrjan de excludere din rândul liberalilor a lui Liviu Mazilu, fost preşedinte al organizaţiei judeţene şi actual consilier judeţean; Adriana Bădănoiu, vicepreşedinte a Consiliului Judeţean Mehedinţi; Romulus Vâlcu, consilier local al municipiului Drobeta Turnu Severin la al treilea mandat.
După două ore de discuţii – dezbateri, din care mai mult de jumătate din timp a fost folosit de deputatul Mihai Stănişoară, s-a trecut la vot, excluderea fiind aprobată de 80% dintre participanţi, primarii liberali opunându-se excluderii celor trei. Propunerea urmează să fie supusă aprobării Biroului Permanent Naţional al PNL de luni, 27 mai 2013, „decizie ce va fi pusă în aplicare, conform Statutului, în cel mai scurt timp” după cum a declarat, sigur pe el, Marcel Vela.
„Peste 80% dintre participanţi au votat excluderea celor trei, care s-a făcut conform Statutului aprobat la Congresul din februarie 2013. Fiind o stare emoţională nu doresc să dezvălui motivele excluderii ce