Mesajul a fost trimis. Multumesc!

De dragul “Jilţului puterii”, Crin Antonescu abdică de la principiile liberale

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 27 mai 2013 ·

Diana Tuşa şi Andrei Chiliman, doi liberali veritabili, unul pe stil nou, altul pe stil vechi, au fost excluşi din PNL pentru delictul de opinie.

Nu s-au încadrat în doctrina tip Ludovic al XlV-lea, l'état, c'est moi, a lui Crin Antonescu. Domnia sa încă nu a ajuns preşedinte şi acţionează ca un monarh absolut. Lăsăm deoparte perversitatea monarhismului său de cazino.

El, la fel ca mulţi adepţi, probabil că nu ştie împrejurarea în care Ludovic al XlV-lea a spus celebrul dicton. Avea doar 17 ani şi nu era încă în jilţul puterii. Franţa era condusă la acea vreme de Cardinalul Mazarin, un prim ministru fără scrupule, amant al mamei viitorului rege. La 22 de ani, a ajuns Monarh. “Vă dau poruncă să nu semnați nimic, nici măcar un pașaport, fără ordinul meu; să-mi dați raportul mie personal în fiecare zi și să nu favorizați pe nimeni”, avea să spună tânărul înscăunat pe atunci. Din fericire, societatea franceză, la fel ca şi organizarea statului, a evoluat. A trebuit să vină o revoluţie pentru ca pornirile despotice să fie limitate.

Har Domnului, Crin Antonescu nu e decât un şefuleţ de partid din îndepărtatul Orient. Chiar liberal de iure. Nu de facto. Corigent la lecţia predecesorilor săi ideologici, nu ştie nici măcar în ce împrejurări Winston Churchill a preluat aforismul lui Voltaire, gânditorul francez care a militat împotriva obscurantismului feudal: “Eu am dreptate, tu nu. Dar pentru libertatea ta de a nu avea dreptate, eu voi lupta până la moarte”. Poate vin postacii săi să ne explice.

Libertatea cuvântului şi interzicerea cenzurii au fost abolite cu multe secole în urmă, datorită unor gânditori liberali ca John Stuart Mill. Despotul (ne)luminat al PNL interpretează cum vrea el învăţăturile părinţilor. Mill considera “că este nevoie de libertate pentru a echilibra o societate, singura libertate care merită pe drept cuvânt acest nume este liberta

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marius Baţu, o legendă a muzicii folk din România, a murit la 65 de ani

News.ro acum 3 ore
Marius Baţu, o legendă a muzicii folk din România, fost colaborator al trupei Holograf şi al formaţiei Pasărea cu Colibri, a murit la 65 de ani.

Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul cucerit în Kursk după contraatacuri rusești

Ziua Constanta acum 51 minute
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul din regiunea rusă Kursk pe care l-a cucerit în urma unei ofensive surpriză în luna august, după ce forţele ruse au organizat mai multe valuri de contraatacuri, a declarat o sursă militară ucraineană de rang

Israelul a ucis cel puţin 120 de persoane în Gaza în ultimele 48 de ore

News.ro acum 44 minute
Atacurile israeliene din Fâşia Gaza au dus la moartea a cel puţin 120 de palestinieni în ultimele 48 de ore şi au afectat un spital de la periferia de nord a enclavei, rănind personalul medical şi deteriorând echipamente, au declarat sâmbătă surse m

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Peste 103.000 de români din străinătate au votat până la ora 15.00. În 2019, până la aceeaşi oră, votaseră peste 153.000 de persoane

News.ro acum o ora
Peste 103.000 de români din străinătate au votat la alegerile prezidenţiale.până sâmbătă, la ora 15.00. În 2019, până la aceeaşi oră, numărul votanţilor era de peste 153.000 de persoane. Conform site-ului prezenta.roaep.ro, 103.863 de persoane au vo

Marina Voica, după moartea lui Gabriel Cotabiță: „Nu-mi vine să mai trăiesc. Sunt dărâmată!”

Adevarul acum o ora
Moartea lui Gabriel Cotabiță i-a tulburat, sâmbătă, pe artiștii care i-au fost cântărețului nu doar colegi, ci și prieteni. Printre marile nume din lumea muzicii românești care îl deplâng se numără și Marina Voica.

Viscol în zona montană a judeţului Gorj

Mediafax acum o ora
Pe DN 67C, zona Rânca, se acţionează permanent cu utilaje cu lamă pentru menţinerea circulaţiei fără restricţii, anunţă DRDP Craiova. Drumarii fac apel la şoferi să nu parcheze pe partea carosabila pentru a permite intervenţia echipelor de deszăpezi

Fermierii polonezi blochează punctul de trecere a frontierei cu Ucraina

Ziua Constanta acum 2 ore
Fermierii polonezi au început să blocheze, sâmbătă, un important punct de trecere a frontierei cu Ucraina pentru a protesta faţă de politicile guvernului şi pentru a denunţa acordul Uniunii Europene cu ţările Mercosur, relatează AFP. La punctul de t

Cum și până când se poate merge în China fără viză. Anunțul făcut de MAE

Ziare.com acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) al României a transmis o serie de precizări în care anunță ce condiții trebuie îndeplinite de cetățenii români care vor să călătorească, fără viză, în Republica Populară Chineză. Precizările MAE sunt incluse într-

MAI: Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la 189 posibile incidente electorale în campania pentru alegerile prezidenţiale / Angajaţii MAI au dat amenzi de aproape 22.000 de lei / Nu au fost sesizate infracţiuni de corupere a alegătorilor - FOTO, VDEO

News.ro acum 4 ore
Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la săvârşirea a 189 de posibile incidente electorale în cadrul campaniei pentru alegerile prezidenţiale, fiind cu 17% mai puţine faţă de precedenta campanie pentru alegerea preşedintelui României, a anunţat pur

Papa Francisc va vizita Corsica pe 15 decembrie 2024, marcând prima sa călătorie pe insula franceză

Mediafax acum 57 minute
Papa Francisc va vizita Corsica pe 15 decembrie 2024, prima sa călătorie în insula franceză. Vizita va include o conferinţă despre religiozitatea populară în Ajaccio, capitala insulei. Corsica este o regiune cu o mare populaţie catolică, dar şi una

Vremea

București
acum

sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

2°/7°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/5°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

4°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

-5°/2°
dum.

-5°/2°
lun.

-0°/4°
mar.

0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/8°