Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dosarul de corupţie al fostului preşedinte ANOFM a rămas în pronunţare. Silviu Bian a contestat pedeapsa de 9 ani de închisoare

Publicat in Adevarul, luni 27 mai 2013 ·

Dosarul de corupţie al fostului preşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), Silviu Bian, a rămas în pronunţare la Curtea de Apel Bucureşti. Silviu Bian a fost condamnat de Tribunalul Bucureşti la 9 ani de închisoare. Decizia ce va fi pronunţată în luna iunie este în faza de apel a cauzei.

La Curtea de Apel, dosarul a fost judecat aproape 1 an de zile, din iulie 2012. Instanţa a decis să stabilească pronunţarea pentru data de 7 iunie 2013. La instanţa de fond, Tribunalul Bucureşti, fostul preşedinte ANOFM a primit 9 ani de închisoare pentru luare de mită. Cauza mai are o singură cale de atac, recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. În funcţie de motivarea deciziei de la Curtea de Apel şi de programarea primului termen la ÎCCJ, o sentinţă finală este aşteptată la sfârşitul anului 2013 sau, cel mai târziu, la începutul anului 2014.

Silviu Bian a fost reţinut în octombrie 2011, de procurorii DNA. Silviu Bian este acuzat că a primit mită în mod repetat, în perioada decembrie 2010 - octombrie 2011, peste 250.000 de euro, pentru a debloca cofinanţarea unor programe, din fonduri europene.

Alături de Bian sunt judecate încă două persoane. Cristache Ristea a primit, la instanţa de fond, o pedeapsă de 4 ani de închisoare, pentru complicitare la luare de mită, iar Alexandra Maria Ţichindelean a fost condamnată la 2 ani şi 6 luni de închisoare, pentru luare de mită, în cazul celor doi instanţa dispunând suspendarea executării pedepsei. Tribunalul Bucureşti a mai dispus confiscarea de la Silviu Bian a sumelor de 956.500 de lei şi 22.000 de euro.

Potrivit procurorilor DNA, în perioada decembrie 2010 – octombrie 2011, Silviu Bian, în calitate de preşedinte al Agenţiei Naţionale de Ocupare a Forţei de Muncă şi al Consiliului de administraţie din cadrul ANOFM, a primit suma totală de 1.058.500 lei (echivalentul a apr

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tanczos Barna: „Nicușor Dan a insistat să nu creștem TVA-ul/ Din diverse motive, variantele alternative nu au fost acceptate”

HotNews acum 4 ore
Vicepremierul Tanczos Barna, fost ministru al Finanţelor Publice, afirmă că preşedintele Nicuşor Dan a insistat ca taxa pe valoarea adăugată (TVA) să nu fie majorată, aşa cum a promis în campania electorală, însă, deşi în discuţiile avute în cadrul

Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au fost avertizați din august 2024 că România riscă să intre în incapacitate de plată din cauza deficitului / Documente „strict confidențiale” publicate de Europa Liberă

HotNews acum 8 ore
Cei trei foști oficiali de la vârful statului român au primit între august și decembrie 2024 mai multe informări cu privire la riscul iminent ca România să încheie anul cu un deficit bugetar mult mai mare decât cel asumat la începutul anului, relate

Premierul Ilie Bolojan - „România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro”

Ziua Constanta acum 5 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ''care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în ca

Pachetul fiscal își arată primele efecte, anunță Ministerul Finanțelor. Costurile de împrumut ale statului scad

HotNews acum 9 ore
Primele efecte ale pachetului fiscal propus de guvernul Bolojan se văd pe pieţele financiare, costurile de împrumut pentru România fiind în scădere, conform unei postări pe pagina de Facebook a Ministerului de Finanţe, informează Agerpres. „Primele

Alertă de călătorie în Serbia! Ample acțiuni de protest

Ziua Constanta acum 5 ore
Atenționare de călătorie în Republica Serbia - Ample manifestări de protest Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează ori intenționează să călătorească spre sau dinspre Republica Serbia că, începând de

Guvernul a adoptat proiectul Legii Austerității. Ce prevede documentul?

Ziua Constanta acum 8 ore
Astăzi, 4 iulie 2025, în ședința de guvern, Executivul a aprobat proiectul Legii Austerității pentru începerea procedurii de angajare a răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Potrivit unui comunicat al Guvernului, Proiect

Video Mihai Leu, condus pe ultimul drum la Hunedoara. Orașul și-a plâns fostul mare campion

Adevarul acum 11 ore
A fost zi de doliu, vineri, 4 iulie 2025, la Hunedoara, în memoria fostului mare sportiv Mihai Leu (1969–2025), stins din viață la 56 de ani. Aproape 2.000 de oameni au venit la slujba de înmormântare a fostului campion.

Ilie Bolojan: „PENSIILE SPECIALE vor fi ATACATE în pachetul doi, sau trei”

Gandul acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ”care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în car

SUA ameninţă Uniunea Europeană cu noi tarife: 17% pentru toate produsele alimentare

Mediafax acum 4 ore
Această mişcare de ultim moment a survenit înaintea termenului-limită din 9 iulie pentru încheierea unui acord comercial, după care SUA au anunţat că vor aplica tarife de 20% asupra tuturor bunurilor provenite din UE, în absenţa unui acord. Preşedin

Un profesor a fost arestat preventiv, după ce a agresat sexual două eleve. Abuzurile au avut loc în timpul orelor de meditații

Adevarul acum 8 ore
Un bărbat de 63 de ani, din Cluj-Napoca, profesor de matematică, a fost arestat preventiv pentru agresiune sexuală. El este acuzat că a abuzat două eleve de 14 și 15 ani în timpul orelor de meditații.

Vremea

București
acum

23°
sâm.

21°/33°
dum.

21°/37°
lun.

22°/39°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

21°
sâm.

17°/27°
dum.

18°/34°
lun.

19°/38°
mar.

18°/38°
Constanta
acum

21°
sâm.

21°/30°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

16°/31°
dum.

17°/34°
lun.

19°/36°
mar.

18°/36°
Timisoara
acum

21°
sâm.

17°/34°
dum.

21°/40°
lun.

20°/39°
mar.

21°/37°