Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Proiectul PSD care duce copiii la Năvodari continuă

Publicat in Covasna Media, luni 27 mai 2013 ·

În jur de 1.200 de copii din județul Covasna vor ajunge anul acesta pe litoralul românesc, prin proiectul lansat de PSD în urmă cu patru ani. Prin acest proiect, copiii vor beneficia de câte o săptămână în Tabăra de la Năvodari, acțiunea fiind derulată în parteneriat cu Consiliul Județean Constanța.

Deputatul Horia Grama a declarat că proiectul, demarat pe vremea când PSD era în opoziție, va continua și în acest an, iar copiii vor fi selectați după diverse criterii: rezultatele la învățătură și situația materială a familiilor din care provin, deoarece proiectul se adresează acelor copii ale căror familii au o situație mai grea.

În acest an, vor ajunge în Tabăra de la Năvodari elevi din Sfântu-Gheorghe, Târgu Secuiesc, Întorsura Buzăului, Sita Buzăului, Barcani, Dobârlău, Valea Mare, Vâlcele, Zagon, Zăbala și Hăghig. Prima serie de copii va pleca imediat după ce se va lua vacanța de vară.

Comentarii.

În jur de 1.200 de copii din județul Covasna vor ajunge anul acesta pe litoralul românesc, prin proiectul lansat de PSD în urmă cu patru ani. Prin acest proiect, copiii vor beneficia de câte o săptămână în Tabăra de la Năvodari, acțiunea fiind derulată în parteneriat cu Consiliul Județean Constanța.

Deputatul Horia Grama a declarat că proiectul, demarat pe vremea când PSD era în opoziție, va continua și în acest an, iar copiii vor fi selectați după diverse criterii: rezultatele la învățătură și situația materială a familiilor din care provin, deoarece proiectul se adresează acelor copii ale căror familii au o situație mai grea.

În acest an, vor ajunge în Tabăra de la Năvodari elevi din Sfântu-Gheorghe, Târgu Secuiesc, Întorsura Buzăului, Sita Buzăului, Barcani, Dobârlău, Valea Mare, Vâlcele, Zagon, Zăbala și Hăghig. Prima serie de copii va pleca imediat după ce se va lua vacanța de vară.

Comentarii.

Articolul in Covasna Media >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Accident rutier în care sunt implicate opt persoane, în judeţul Hunedoara. Autorităţile au activat planul roşu de intervenţie / 2 elicoptere SMURD intervin / Cinci persoane au fost transportate la spital, una fiind inconştientă

News.ro acum 2 ore
Un accident rutier în care sunt implicate opt persoane s-a produs sâmbătă după amiază, în judeţul Hunedoara. Având în vedere numărul mare al celor implicaţi, autorităţile au activat planul roşu de intervenţie care presupune suplimentarea resurselor

O pădure a fost incendiată în Grecia, din cauza unor focuri de artificii

Ziua Constanta acum o ora
Un incendiu de pădure izbucnit pe insula grecească Hydra, lângă Atena, a fost declanşat vineri seara de un foc de artificii de pe un iaht, au anunţat sâmbătă pompierii, relatează AFP. "Incendiul, provocat de un foc de artificii de pe o ambarcaţiune,

ANM Un nou val de praf saharian deasupra României

Ziua Constanta acum 5 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) avertizează că în perioada 22 iunie, ora 12 – 24 iunie, ora 12, circulația aerului, predominant sud-vestică, va favoriza avansul dinspre nordul Africii a unei mase de aer încărcată cu particule de praf d

Jurnalist, fost redactor la Capital, a fost dat dispărut!

Ziua Constanta acum 3 ore
Poliţia Capitalei anunță că a fost sesizată vineri cu privire la dispariția unui bărbat care, în cursul aceleași zile, în jurul orei 10:30, a plecat de la adresa de domiciliu din Sectorul 4 și nu a mai revenit până în prezent. Sâmbătă, 22 iunie 2024

CORESPONDENȚĂ DIN GERMANIA „Nu sunt împlinit!” » Declarația neașteptată pe care a făcut-o Radu Drăgușin înaintea meciului cu Belgia

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Fundaşul Radu Drăguşin (22 de ani) a transmis un mesaj din inimă înaintea meciului din această seară contra Belgiei. „Dragonul” lui Tottenham a făcut un meci excelent cu și speră ca situația să se repete în cel de-al doilea duel al grupei de Euro 20

Mai multe pene de curent înregistrate în Ucraina după ultimul bombardament rusesc

Ziua Constanta acum 29 minute
Rusia a atacat în noaptea de vineri spre sâmbătă cu rachete şi drone instalaţii energetice şi echipamente militare furnizate de statele occidentale Ucrainei, ca represalii în urma atacurilor ucrainene asupra rafinăriilor ruseşti, a transmis Minister

Ilona Brezoianu și Andrei Alexandru s-au căsătorit! Primele imagini de la eveniment. VIDEO

Cancan acum 3 ore
Ilona Brezoianu a spus marele „DA” în fața ofițerului de stare civilă! Coprezentatoarea emisiunii Neatza de Weekend și partenerul de viață formează un cuplu de aproximativ doi ani, iar astăzi au făcut marele pas. Chiar dacă actrița a fost foarte dis

Un șofer băut și drogat i-a pus pe jar pe polițiștii din Capitală. Tânărul s-a aruncat în râul Dâmbovița FOTO

Adevarul acum o ora
Șoferul în vârstă de 37 de ani nu a oprit mașina la semnalul polițiștilor, după ce a trecut pe roșu la semafor.

Alertă hidrologică! Județul Botoșani, sub Cod galben de inundații

Botosani News acum 5 ore
Și hidrologii au anunțat că există risc de inundații pe râurile Jijia, Prut și afluenții acestora și au instituit Cod Galben până mâine, la ora 12:00. Fenomenele prognozate sunt „scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe

BREAKING | Cântărețul Florin Decuseară a murit, la doar 46 de ani, după ce a căzut de la 10 metri înălțime

Cancan acum 4 ore
Florin Decuseară s-a stins din viață la doar 47 de ani. Cunoscutul artist a căzut de la 10 metri înălțime și timp de câteva zile s-a luptat să trăiască. El a stat intubat și ventilat mecanic. Din nefericire, corpul lui a cedat. Accidentul de muncă a

Vremea

București
acum

34°
sâm.

20°/34°
dum.

19°/36°
lun.

21°/36°
mar.

22°/33°
Iasi
acum

32°
sâm.

18°/32°
dum.

19°/29°
lun.

19°/28°
mar.

17°/27°
Constanta
acum

27°
sâm.

19°/27°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
mar.

22°/25°
Cluj-Napoca
acum

34°
sâm.

20°/34°
dum.

18°/27°
lun.

18°/25°
mar.

16°/28°
Timisoara
acum

37°
sâm.

20°/37°
dum.

19°/31°
lun.

18°/31°
mar.

18°/32°