-AA+A

„Toate bufniţele”, roman de Filip Florian În lume s-au scris multe cărţi despre prietenie. Prietenia în felul ei comportă multe faţete. Nicio prietenie nu se aseamănă cu vreo altă prietenie. Asta niciodată. Cel mult, comparând unele prietenii, se poate spune că există unele legături „care aduc cu”, dar asemănare până la identitate nu se poate considera. Întotdeauna, fiindcă din relaţia de prietenie trebuie să rezulte un chip anume de învăţătură, ca un fel de şcoală pe care o urmezi fără să-ţi dai seama. Expresiile de „prietenie adevărată”, „prietenie curată”, „prietenie cum nu ai mai văzut”, „prietenie la cataramă” sunt false în oricare context le-ai plasa. Prietenia nu poate să existe decât aşa: PRIETENIE. Celebre au rămas în istoria lumii mai cu seamă prietenia dintre un matur şi un mai tânăr. Acestea devin cele mai trainice şi înving orice vicisitudini. Nimic nu poate despărţi, nu poate rupe o prietenie. Într-o astfel de relaţie, de multe ori mai tânărul prieten nici nu îşi dă seama câtă învăţătură poate furniza mai maturului, fapt care poate părea ciudat, însă curat adevărat.

Mai tânărul din cartea „Toate bufniţele” de Filip Florian (Editura Polirom, Iaşi, 2013) numai întâmplător l-a cunoscut pe Emil. Emil îşi făcuse apariţia într-un moment în care copilul fusese luat la scărmănat de unul, Ene Tirilici, un dement, care s-a legat de el fără niciun temei. Atunci Emil îl ia în ocrotirea lui. Astfel, în intimitatea gazdei, descoperă un caiet cu însemnări, plin de note şi consideraţii şi de planşe cu bufniţe, despre toate bufniţele. Lectura acelor pagini devine fascinantă şi tânărul o face pe furiş, ca să nu îl supere cumva pe Emil. Emil ştia şi se prefăcea că nu observă colile răsfirate şi răsfoite, paginile galbene linse de degete nepricepute. Nu înţelegea nimic din pasiunea lui Emil, ornitolog, poate amator, ca orice persoană pensionată de bo