Mesajul a fost trimis. Multumesc!

44.000 de euro - o zi de închisoare. Cât a câştigat în realitate Becali din AFACEREA TERENURILOR din Voluntari

Publicat in Gandul, luni 27 mai 2013 · ·

Gigi Becali a intrat la puşcărie trei ani pentru tunul imobiliar dat în anii '98-'99, o afacere care i-a îngroşat conturile cu aproape 50 milioane euro. Un calcul simplu arată că, puse în balanţă condamnarea şi afacerea imobiliară, o zi de puşcărie valorează pentru Becali 44.000 de euro.Becali a fost condamnat la închisoare pentru că a făcut un schimb de terenuri cu MApN. El a pus mâna pe 29 de hectare în Voluntari şi a dat la schimb 29 de hectare în Ştefăneşti, pe care însă nu era proprietar de drept. Acum, statul trebuie să recupereze de la Becali 2,2 milioane euro.

Instanţa a hotărât că statul român a fost păgubit de Gigi Becali în urma schimbului de terenuri prin care patronul Stelei a pus mâna pe 29 de hectare în Voluntari. Istoria acestui schimb de terenuri, aşa cum a fost redată în rechizitoriu, arată că Becali a pusă mâna pe terenurile MapN din Voluntari în schimbul cărora a dat nişte terenuri extrem de ieftine, din Stefăneşti. Astfel, în 1998-1999, statul român a pierdut posesia a aproape 29 de hectare de teren din Voluntari.

Prin sentinţa dată de Curtea Supremă, Gigi Becali, Victor Babiuc şi Dumitru Cioflină au fost obligaţi să plătească prejudiciul datorat statului român. În 2010, procurorii DNA au stabilit că statul a fost prejudiciat în 1999 de acest schimb de terenuri cu suma de 869.658 dolari. Însă completul de judecată a decis că această sumă trebuie să fie indexată.

În minuta sentinţei se reţin următoarele: “Obligă, în solidar, inculpaţii Cioflină Dumitru şi Becali George, la plata sumei de 421.280 USD sau echivalentul în lei al acestei sume la data plăţii efective, la care se adaugă dobânda de referinţă a BNR calculată de la 5 octombrie 1998 până la data plăţii integrale a debitului, către partea civilă Statul Român reprezentat prin Ministerul Finantelor Publice. Obligă, în solidar, inculpaţii Babiuc Victor şi Becali George l

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Dominic Fritz afirmă că susține al doilea pachet de reforme anunțat de Ilie Bolojan: „Sunt măsuri de bun simț”

Mediafax acum 8 ore
Printr-o postare pe rețelele de socializare Dominic Fritz, președintele USR a anunțat „susținem fără să clipim reformele anunțate ca parte a pachetului 2 de măsuri ale Guvernului”. Printre măsurile enumerate se numără eliminarea pensiilor speciale,

Un bărbat condamnat la 8 ani de închisoare pentru viol, prins de polițiști pe acoperișul unei clădiri din Sectorul 2

HotNews acum 7 ore
Un bărbat în vârstă de 36 de ani, care se sustrăgea executării unei pedepse cu închisoarea, a fost prins vineri seară pe acoperișul unei clădiri din Sectorul 2, potrivit Poliției Capitalei. Conform sursei citate, bărbatul fusese condamnat definitiv

Ionuț Moșteanu: „E nevoie de mai mulți oameni în armată – de 120.000”. Ce spune ministrul Apărării despre serviciul militar obligatoriu

Gandul acum 5 ore
Ionuț Moșteanu a anuțat relansarea unui proiect legislativ privind extinderea bazei de rezerviști voluntari ai Armatei Române. Ministrul USR al Apărării, deși a constatat că Armata Română duce lipsă de personal, respinge ideea revenirii la serviciul

Debut de sezon în campionatul intern de fotbal: Nou promovata Metaloglobus Bucureşti a fost învinsă de Universitatea Cluj

G4Media acum 8 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa Universitatea Cluj a învins vineri, în deplasare, scor 4-1, formaţia Metaloglobus Bucureşti, în meciul de debut al sezonului 2025-26 al campionatului intern de fotbal, transmite News.ro. Urmăr

Dosar penal pentru CFR Călători! Compania, suspectată de evaziune fiscală

Ziua Constanta acum 7 ore
Poliţiştii şi procurorii au deschis un dosar de cercetare penală, după ce CFR Călători nu ar fi plătit în termen legal taxele datorate statului, conform StiripeSurse.ro ”La data de 12 mai 2025, poliţiştii Direcţiei de Poliţie Transporturi – I.G.P.R.

Unități închise și amenzi de sute de mii de lei pe litoral, în urma unor controale ale ANPC

HotNews acum 7 ore
ANPC a verificat vineri 60 de unităţi de pe litoral şi a dat amenzi de peste 320.000 de lei. Patru unităţi din Costinești, Mangalia, Vama Veche și Mamaia Nord au fost închise, scrie News.ro. Controalele au avut loc în mai multe staţiuni de pe litora

Venus Williams revine în circuitul profesionist de tenis la 45 de ani

Mediafax acum 6 ore
Revenirea are loc după ce a primit o invitație pentru a participa la turneul WTA 500 de la Washington, care se va desfășura în perioada 19-27 iulie, notează AFP. Jucătoarea americană nu a mai participat la un turneu oficial din martie 2024 și figure

Noul director FBI impune testul cu detectorul de minciuni pentru a verifica loialitatea angajaților

Adevarul acum 9 ore
Loialitatea față de Constituție a fost înlocuită cu fidelitatea față de conducere, acuză foști agenți. Angajații FBI sunt interogați dacă l-au criticat pe Kash Patel, susținător al lui Trump.

Un general american îndeamnă NATO să aibă mai multe rachete cu rază lungă de acțiune pentru a descuraja Rusia

Mediafax acum 8 ore
Într-un interviu pentru agenția Reuters, generalul maior John Rafferty a scos în evidență că pasul pe care NATO trebuie să-l facă în privința rachetelor cu rază lungă de acțiune vine în contextul în care „armata rusă este mai mare astăzi decât era a

Control judiciar pentru medicul de la Spitalul Floreasca prins în flagrant când lua mită de la un pacient. Acuzațiile aduse și interdicția primită

Ziare.com acum 11 ore
Medicul ortoped de la Spitalul Clinic de Urgență Floreasca din Capitală prins în flagrant joi, 10 iulie, de procurori în timp ce primea mită pentru emiterea unui certificat de concediu medical pentru afecțiuni inexistente va fi cercetat sub control

Vremea

București
acum

15°
sâm.

15°/32°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

16°
sâm.

16°/30°
dum.

15°/31°
lun.

19°/35°
mar.

20°/34°
Constanta
acum

17°
sâm.

17°/30°
dum.

21°/28°
lun.

22°/30°
mar.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

11°/27°
dum.

14°/29°
lun.

19°/32°
mar.

19°/28°
Timisoara
acum

14°
sâm.

14°/29°
dum.

17°/35°
lun.

21°/36°
mar.

21°/34°