Programul UEFA Grassroots a continuat în Vrancea, cu încă o întâmplare sportivă cu ţintă clară incluziunea socială care a adus, pe splendidul gazon de pe terenul principal al stadionului Milcovul, copii cât puteai cuprinde cu vederea din centrele de plasament din Panciu, Odobeşti, Focşani, Mărăşeşti, Păuneşti, Dumbrăveni, însoţiţi de profesori şi educatori. Le-au fost alături mai mulţi copii de la CSM Focşani, dar şi din cartierul Sud, împreună cu care au jucat câteva reprize de fotbal. A fost o adevărată sărbătoare oferită cu generozitate de organizatori şi primită cu mare bucurie de invitaţii copii, care au fost şi actorii săi principali. AJF şi DJST au oferit co-piilor care s-au evidenţiat în probele la care au concurat, tricouri, mingi, medalii, diplome. Preşedintele AJF Vrancea, Dan Dumitru, a precizat: „A fost încă o acţiune din cadrul UEFA Grassroots Programe care aduce bucuria în sufletele copiilor din centrele de plasament de pe raza judeţului Vrancea. Mulţumim celor care ne-au ajutat ca totul să iasă perfect – DJST Vrancea şi CSM Focşani 2007”.
Programul UEFA Grassroots a continuat în Vrancea, cu încă o întâmplare sportivă cu ţintă clară incluziunea socială care a adus, pe splendidul gazon de pe terenul principal al stadionului Milcovul, copii cât puteai cuprinde cu vederea din centrele de plasament din Panciu, Odobeşti, Focşani, Mărăşeşti, Păuneşti, Dumbrăveni, însoţiţi de profesori şi educatori. Le-au fost alături mai mulţi copii de la CSM Focşani, dar şi din cartierul Sud, împreună cu care au jucat câteva reprize de fotbal. A fost o adevărată sărbătoare oferită cu generozitate de organizatori şi primită cu mare bucurie de invitaţii copii, care au fost şi actorii săi principali. AJF şi DJST au oferit co-piilor care s-au evidenţiat în probele la care au concurat, tricouri, mingi, medalii, diplome. Preşedintele AJF Vrancea, Dan Dumitru, a precizat: „A