Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Incidente violente la Paris: Poliţia a reţinut aproximativ 300 de persoane

Publicat in Mediafax, luni 27 mai 2013 ·

Poliţia a reţinut aproximativ 300 de persoane în urma manifestaţiei de la Paris împotriva căsătoriilor între persoane de acelaşi sex, care a degenerat, duminică seara, în violenţe.

La Paris, manifestaţia a reunit între 150.000 de persoane, potrivit poliţiei, şi peste un milion, potrivit organizatorilor care, încă o dată, au denunţat "minciuna" prefecturii. Aproximativ 2.800 de persoane au răspuns apelului Institutului Civitas, apropiat catolicilor integrişti, şi au defilat separat.

În spatele acestei dispute privind cifrele, mobilizarea pare să se fi diminuat odată cu votul definitiv din 23 aprilie al legii care permite căsătoria între persoane de acelaşi sex şi adopţia de către cuplurile homosexuale. Ultima mare manifestaţie naţională, la 24 martie la Paris, a reunit, potrivit organizaţiei "La Manif pour tous", 1,4 milioane de persoane şi 300.000, potrivit poliţiei.

După dispersarea manifestaţiei, care s-a desfăşurat fără tulburări, câteva sute de persoane au provocat incidente violente în cursul serii, timp de două ore, pe Esplanada Invalizilor.

Într-un comunicat, ministrul de Interne Manuel Valls a atribuit responsabilitatea acestor violenţe "extremei drepte" şi mişcării identitare.

"Aceste incidente au fost provocate de câteva sute de persoane, majoritatea provenite din rândul extremei drepte şi mişcării identitare, care au agresat poliţiştii, dintre care patru au fost răniţi, jandarmii şi jurnaliştii", potrivit comunicatului.

Poliţia a reţinut 293 de persoane, dintre care 231 au fost plasate în arest preventiv, a anunţat pentru AFP prefectura de poliţie, precizând că majoritatea acestora, aproximativ 200, se referă la persoane reţinute pe Esplanada Invalizilor.

Şase persoane au fost rănite uşor: patru poliţişti, un fotograf al AFP şi un manifestant, a precizat prefectura de poliţie.

În total, 4.500 de poliţişt

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, mesaj pentru cei care „se îndoiesc de interferențele Rusiei în alegerile din noiembrie 2024”: DOVEDIREA este un proces de durată

Gandul acum 26 minute
Nicușor Dan transmite un mesaj celor care însă „se îndoiesc de interferențele Rusiei în alegerile din noiembrie 2024”, îndemnându-i să citească patru comunicate. Într-o postare pe Facebook, președintele României spune că „încercările de implicare a

Avocat reținut după ce a lovit un jandarm în gât, în timpul protestului din Piața Victoriei. Parchetul cere arestarea sa preventivă

HotNews acum o ora
Un avocat a fost reținut pentru 24 de ore, după ce ar fi agresat fizic un jandarm în timpul protestului antiguvernamental desfășurat duminică în Piața Victoriei. Potrivit Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, procurorii au înaintat dosar

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Sondaj INSCOP. Două treimi dintre români spun că Ceaușescu a fost un lider bun: „Procentele catastrofice care mitologizează viața în comunism nu sunt doar rezultatul unui fenomen natural”

HotNews acum 3 ore
66% dintre români cred că fostul lider comunist Nicolae Ceaușescu a fost un președinte bun pentru țară. 24% dintre români cred că acesta a fost un lider rău pentru România, iar 7,8% spun că nu știu să aprecieze acest lucru, potrivit unui sondaj INSC

Nicuşor Dan: NATO, UE şi Marea Britanie confirmă că Rusia desfăşoară în statele europene, inclusiv în România, agresiuni de natură cibernetică, manipulare şi dezinformare, inclusiv în campaniile electorale / Statul român trebuie să vină cu noi probe

News.ro acum o ora
Preşedintele Nicuşor Dan a transmis, luni, că NATO, UE şi Marea Britanie confirmă că Rusia desfăşoară în statele europene, inclusiv în România, agresiuni de natură cibernetică, manipulare şi dezinformare, inclusiv în campaniile electorale. Dan consi

Șoferul care s-a urcat pe cabina TIR-ului și a blocat traficul rutier pe Autostrada A1, în semn de protest, reținut. Alți 13 pietoni au fost amendați

Ziua Constanta acum 4 ore
Șoferul, în vârstă de 33 de ani, care a blocat traficul rutier în semn de protest, la data de 20 iulie 2025, pe Autostrada A1, pe sensul Pitești - București, la kilometrul 19, a fost reținut de polițiști, pentru 24 de ore, pentru împiedicarea sau în

Bolojan: Vrem să susţinem proiecte-pilot în care să introducem salarizarea medicilor în funcţie de performanţă

G4Media acum 41 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Premierul Ilie Bolojan a afirmat luni că există o lipsă a criteriilor de performanţă în sistemul de sănătate, din punct de vedere al salarizării medicilor, context în care Guvernul are în vedere susţ

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum o ora
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Ilie Bolojan și Alexandru Rogobete anunță pachetul de măsuri pentru reforma sănătății, la ora 17:00

HotNews acum 6 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, urmează să anunțe luni, la ora 17:00, într-o conferință de presă comună, un pachet de măsuri pentru reforma sănătății. Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat deja o serie

România a avut cel mai mare deficit guvernamental din UE în primul trimestru, 7,5% din PIB, potrivit unei analize Eurostat

G4Media acum 5 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Deficitul guvernamental ajustat sezonier a scăzut, atât în Uniunea Europeană cât şi în zona euro, în primul trimestru al acestui an, comparativ cu ultimul trimestru al anului trecut, o tendinţă simil

Vremea

București
acum

37°
lun.

20°/37°
mar.

23°/42°
mie.

23°/37°
joi

22°/39°
Iasi
acum

32°
lun.

19°/32°
mar.

20°/37°
mie.

18°/32°
joi

20°/36°
Constanta
acum

34°
lun.

20°/34°
mar.

22°/31°
mie.

24°/27°
joi

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

32°
lun.

17°/32°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
joi

20°/33°
Timisoara
acum

37°
lun.

19°/37°
mar.

16°/33°
mie.

20°/36°
joi

24°/40°