Actriţa Elena Ţuţulan este evacuată din casă în baza unei hotărâri judecătoreşti care i-a dat câştig de cauză fiicei ei, se arată într-un răspuns al Primăriei Capitalei remis gândul.
Elena Ţuţulan (62 ani), actriţă a Teatrului Nottara de aproape patru decenii, trebuie să părăsească apartamentul situat în sectorul 1 al Capitalei, în care stă de 22 de ani, după moartea fostului soţ, pe care l-a cumpărat în urmă cu nouă ani.
"La nivelul anului 1990, apartamentul era ocupat de domnul Barliba( actualmente decedat) în baza unui contract de închiriere încheiat cu S.C Romvial S.A, în calitate de titular, împreună cu soţia Ţuţulan Elena şi fiica acestora Barliba Cristina Elena. După ce Barliba Cristina Elena, fiica doamnei Ţuţulan Elena, a împlinit vârsta de 18 ani, aceasta a solicitat prin instanţă reintegrarea în apartament şi partajarea acestuia, iar în baza deciziei Curţii de Apel Bucureşti, în anul 2001, au fost încheiate prin S.C Romvial S.A contractele de închiriere nr. 56452/01.09.2001 cu Marian-Şchiopu Cristina Elena( fostă Barliba) , respectiv nr 56452bis /21.11.2001cu Tutulan Elena", precizează Primăria Capitalei.
Ulterior, apartamentul fiind construit din fondurile statului, a fost vândut în baza Legii 61/1990 de către S.C Romvial către fiica actriţei, conform contractului de vânzare -cumpărare nr. 13/61/2002, şi către Elena Ţuţulan prin contractul de vânzare-cumpărare nr 123/61/26.01.2004 ca şi cote părţi pentru fiecare.
"Ulterior, Ţuţulan Elena a solicitat instanţei ieşirea din indiviziune cu fiica ei. Marian Şchiopu Cristina Elena (fostă Barliba) a făcut o acţiune reconvenţională având la bază faptul că, la data cumpărării de către mama ei a apartamentului, exista o sentinţă de evacuare şi reziliere a contractului de închiriere făcută de asociaţia de proprietari pentru neplata cotelor de întreţinere aferente doamnei Ţuţulan