Irinel Popescu, şeful Clinicii de chirurgie şi transplant hepatic Fundeni, este de părere că 2013 este „anul României“ în materie de transplant, precizând că rata de donare depinde de acceptul familiei.
„Pentru prima dată, în 2013, simţim în mod direct că programul poate să funcţioneze la parametri apropiaţi de necesităţile patologiei din România. Ceea ce îi lipsea, până acum, era un număr adecvat de donatori. Am analizat de câteva ori aceste probleme şi am văzut că acum consimţământul familiei vine pe locul doi ca problemă, întrucât poate fi considerat satisfăcător, este peste media europeană. Punctul nevralgic a fost modul în care era organizat sistemul de sănătate şi colaborarea cu secţiile de terapie intensivă din care provin donatorii“, a declarat Irinel Popescu în emisiunea „După 20 de ani“ difuzată duminică de Pro TV.
Anul trecut au fost făcute 75 de operaţii de transplant hepatic, o parte dintre ele cu donatori în viaţă, iar 60-62 cu donatori în moarte cerebrală, cifre care anul acesta au fost deja depăşite. Potrivit lui, anul acesta numărul donatorilor a crescut din februarie, după ce în prima lună a anului au fost doar doi. Dacă s-ar menţine această tendinţă, a mai spus el, numărul transplanturilor de ficat, spre exemplu, ar putea ajunge la 600 pe an de la donatori în moarte cerebrală şi chiar ar putea atinge 1.000, adăugând şi donatorii în viaţă, ceea ce ar plasa România pe unul dintre primele locuri din lume, din acest punct de vedere.
Câştigă 1.000 – 2.000 de euro pe lună
Întrebat cât câştigă pe lună, Popescu a răspuns că „undeva între 1.000 şi 2.000 de euro, ca echivalent“. Referitor la posibilitatea de a pleca să lucreze în străinătate, pentru un salariu mult mai mare, el a spus că nu ar putea „funcţiona“ în afara Spitalului Fundeni. „Nu m-aş putea integra în niciun alt colectiv“, a adăugat el, subliniind că, dată f