Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Asigurările de malpraxis devin obligatorii în lumea medicală

Publicat in Monitorul de Neamt, marți 28 mai 2013 ·

• tot personalul medical va plăti obligatoriu asigurări de malpraxis • în cazuri de culpă medicală, doctorii vor fi obligati să negocieze cu pacientii Asigurările de malpraxis vor fi obligatorii nu doar pentru medici ci pentru tot personalul medical, iar în cazuri de culpă, doctorii vor fi obligati să poarte negocieri cu pacientii nemultumiti. Acestea sînt noutătile care se regăsesc în noul proiect de lege referitor la malpraxis. Practic, reprezentantii ministerului îsi doresc să introducă asigurările obligatorii pentru tot personalul medical, nu doar pentru cei care au contracte cu Casa de Asigurări de Sănătate, asa cum este acum, adică si pentru cei din privat, precum dentistii de exemplu. Scopul ar fi acela ca astfel toti prestatorii de servicii medicale să poată plăti despăgubiri în caz de nevoie. Medicii însă nu văd cu ochi buni această obligativitate deoarece consideră că astfel au de cîstigat doar societătile de asigurări si nicidecum doctorii sau bolnavii. În acest moment, în Neamt, plătesc asigurări de malpraxis medicii de familie, cei din spitale, din cabinetele policlinicilor sau cele private care au contract cu statul. Fiecare doctor de spital plăteste anual cam 300 de euro o asigurare iar cei de familie si specialistii cam 60 de euro. Cadrele medii plătesc anual 15 euro drept asigurare de malpraxis iar acestea sînt obligatorii, fiind cerute la contractare de către CJAS Neamt. Desi se adună an de an sume frumusele din aceste asigurări, niciodată nu s-au plătit despăgubiri în Neamt, deci pacientii nu au avut nimic de cîstigat din acest lucru. Asigurările de malpraxis au fost introduse în 2001 si de atunci sistemul sanitar cotizează la diverse companii de profil. „Asigurările de malpraxis sînt o prostie si doar o simplă afacere pentru firmele de asigurări. În concluzie, după părerea mea asigurările de malpraxis, aduc doar profit asiguratorilor. Cred că ar t

Articolul in Monitorul de Neamt >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorana Cîrstea, calificată în optimi la dublu, la Wimbledon

G4Media acum 58 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Perechea Sorana Cîrstea/Anna Kalinskaya (România/Rusia) s-a calificat, sâmbătă, în optimile probei de dublu din cadrul turneului de grand slam de la Wimbledon, transmite News.ro. Urmărește cele mai n

Ilie Bolojan este acuzat de un sindicat că a încasat, în 2007, „71 de salarii medii lunare” ca membru al unui comitet din Eximbank. „Asta alimentează acuzațiile de dublu standard”

HotNews acum 5 ore
Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului susține că Ilie Bolojan, pe vremea când era secretar general al guvernului Tăriceanu, ar fi încasat aproape 74.000 de lei ca indemnizații primite în calitate de membru al Comitetului Intermi

Trafic blocat pe Transapuseana după o coliziune între două motociclete

Ziarul Financiar acum 54 minute
Traficul rutier este blocat în acest moment pe Drumul Judeţean 107I – cunoscut şi sub denumirea de Transapuseana – din cauza unui accident rutier grav produs sâmbătă. Din primele informaţii, este vorba despre o coliziune între două motociclete. În u

Trafic întrerupt pe DN 18, în Maramureș, din cauza unui accident / Un motociclist va fi preluat de elicopterul SMURD

G4Media acum 40 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Traficul rutier este întrerupt, sâmbătă după-amiază, pe DN 18 Baia Mare – Sighetu Marmaţiei, în zona localităţii Mara din judeţul Maramureş, din cauza unui accident rutier, transmite Agerpres. Urmăre

Parizienii au putut face prima baie în Sena după mai bine de un secol

G4Media acum 58 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Parizienii s-au grăbit sâmbătă să facă o baie în Sena, după ce autorităţile au deschis râul pentru înotul public pentru prima dată din 1923, în urma unei ample operaţiuni de curăţare, determinată de

Mesaj Ro-Alert după apariţia unui urs în zona cascadei Duruitoarea din Ceahlău

HotNews acum 54 minute
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ a emis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-ALERT după apariţia unui urs în zona Cascadei Duruitoarea din masivul Ceahlău. Zona în care a fost văzut animalul este una turistică şi des frecventată de

FOTO-VIDEO. Incendiu la AFI Palace Cotroceni. Terasa mall-ului, cuprinsă de flăcări!

Ziua Constanta acum 5 ore
Un incendiu de proporții a izbucnit sâmbătă, 05 iulie, pe terasa mall-ului AFI Palace Cotroceni, situat pe Bulevardul Timișoara, Sector 6. Flăcările deschise și degajările dense de fum, vizibile la nivelul acoperișului de tip terasă, au alertat de u

Doi bărbaţi au fost reţinuţi în Alba, după ce s-au luat la bătaie pe terasa unui hotel. Au distrus mobilier şi au ameninţat un angajat al unităţii turistice

G4Media acum 50 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Doi bărbaţi din Cugir, judeţul Alba, au fost reţinuţi, după ce au făcut scandal pe terasa unui hotel din oraş, bătându-se cu scaunele şi distrugând mobilier. Poliţiştii au anunţat că cei doi vor fi p

Radu Burnete, consilier prezidenţial: Din cei apţi de muncă doar 64% dintre angajaţi lucrează

Ziarul Financiar acum o ora
Radu Burnete, consilier prezidenţial, a fost întrebat, la Prima TV, dacă sunt prea mulţi angajaţi în sistemul bugetar, notează gandul.ro. Acesta e prezentat câteva date şi a explicat că avem şi probleme precum evaziunea fiscală şi economia gri. Cons

GALERIE FOTO Așa arată echipamentele în care vor evolua FCSB și CFR Cluj în Supercupă

Gazeta Sporturilor acum 18 minute
Start de sezon! și își dispută în această seară , de la 22:00, pe Stadionul Steaua. Cele două echipe vor evolua la acest meci cu al treilea rând de echipamente pregătit pentru acest sezon. Galben neon a fost utilizat pentru numerele și numele de pe

Vremea

București
acum

30°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/36°
lun.

23°/38°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

27°
sâm.

17°/27°
dum.

21°/34°
lun.

19°/38°
mar.

19°/38°
Constanta
acum

27°
sâm.

20°/30°
dum.

19°/28°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

30°
sâm.

14°/30°
dum.

19°/33°
lun.

18°/37°
mar.

18°/35°
Timisoara
acum

31°
sâm.

16°/31°
dum.

20°/39°
lun.

20°/40°
mar.

18°/39°