Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mister în New York: ce secrete ascunde Grand Central Terminal, celebra staţie din Statele Unite ale Americii

Publicat in Adevarul, marți 28 mai 2013 ·

Mister în New York poate fi găsit la orice pas, dar Grand Central Terminal, celebra staţie din oraşul est-american, are două cu adevărat memorabile.

Misterioasă la staţia Grand Central Terminal este linia 61 care face legătura între staţie şi Waldorf-Astoria, un hotel care se regăseşte la doar cinci străzi distanţă. O legătură între cele două locuri este cunoscută încă din 1929, dar şinele niciodată nu au fost folosite pre mult, scrie iO9. Pe linia 61, cei de la GCT au ţinut constant un tren disponibil pentru situaţiile de urgenţă.

Franklin Roosevelt, preşedintele SUA în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, a folosit cel puţin o dată soluţia aceasta de rezervă. Iar în general acolo era ţinută maşina sa, una antiglonţ şi aceasta putea fi dusă direct într-un lift de la Waldorf Astoria. Totuşi, acesta era scopul practic pentru mai marii SUA, dar linia 61 era şi destinaţie de distracţie.

Un magazin de haine din Boston a ţinut un eveniment monden, dedicat modei, spre finalul anilor '40, iar Andy Warhol, artistic Pop Art american, a folosit linia 61 pentru o petrecere la mijlocul anilor '60. Nu este cert însă dacă Warhol a avut permisiunea să facă asta. Iar în anii '90, locul a devenit principala atracţie pentru oamenii fără casă din New York. Cu ei misterul s-a cam încheiat.

Camera secretă de sub Grand Central Terminal

Tot sub staţia principală din New York există şi camera M42 care pe vremuri adăpostea unităţile de conversie a curentului electric pentru trenurile care ajungeau sau plecau din GCT. Aici, convertoarele transformau curentul alternativ în curent direct necesar pentru a pune trenurile în mişcare. Aceste convertoare erau fragile, însă, şi cel puţin în Al Doilea Război Mondial, germanii au plănuit să le distrugă pentru a tăia liniile de alimentare pentru soldaţii americani.

Mister, însă, în cazul camerei M42, spre

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elena Lasconi, despre Călin Georgescu: „Să ne fie clar, este un admirator pe față al lui Putin”

Libertatea acum 8 ore
„Călin Georgescu este un admirator pe faţă al lui Putin şi este pe faţă împotriva NATO şi UE. Fără NATO, suntem la cheremul Rusiei”, a spus Elena Lasconi în prima declarație după rezultatul primului tur de scrutin despre contraacandidatul său pe car

Un îndemn la protest împotriva lui Călin Georgescu, pentru luni seară la Universitate, circulă pe WhatsApp. „România e amenințată de o dictatură legionară”

HotNews acum 12 ore
Pe rețelele sociale circulă un mesaj care anunță organizarea unui protest, luni, de la ora 19:00, pentru că „România e amenințată de o dictatură legionară sub numele lui Călin Georgescu”. Nesajul nu este asumat de nicio organizație și nu este clar,

Meciul UTA-Universitatea Craiova: Mircea Rednic - E o seară tristă, nu meritam să pierdem!

News.ro acum 7 ore
Mircea Rednic, antrenorul echipei UTA Arad, crede că formaţia pe care o conduce nu merita să piardă meciul cu Universitatea cRaiova, scor 1-2. ”E o seară tristă, nu meritam să pierdem la felul cum am jucat. Să ai 17 şuturi spre poartă, şapte pe poar

David Popovici: Aş avea un îndemn pentru lume, şi mai ales pentru tineri. În turul al doilea să votăm inteligent, să votăm pentru a ne apăra democraţia şi viitorul

News.ro acum 7 ore
Campionul olimpic la nataţie David Popovici a îndemnat, luni seară, lumea, dar mai ales tinerii, ca în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale să voteze inteligent, să voteze pentru apărarea democraţiei şi a viitorului. ”Eu am votat, este foarte

Poli Iași a remizat cu FC Botoșani, iar Emil Săndoi a declarat: „Nu știu cum”

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Emil Săndoi, antrenorul de la Poli Iași, a declarat la finalul că echipa sa trebuia să câștige partida.

Șoșoacă îi cere lui Călin Georgescu postul de prim-ministru în schimbul susținerii pentru turul II

HotNews acum 8 ore
Preşedintele Partidului S.O.S. România, eurodeputatul Diana Şoşoacă, a declarat, luni, în cadrul unei întâlniri electorale la Focşani, că îl va susţine pe candidatul independent Călin Georgescu în al doilea tur de scrutin pentru prezidenţiale dacă a

Prognoza meteo marţi, 26 noiembrie. Vremea se încălzeşte uşor la munte

Adevarul acum 24 minute
Potrivit prognozei întocmite de Administraţia Naţională de Meteorologie, marţi temperaturile se apropie de cele normale pentru această perioadă a anului, înregistrându-se o uşoară creştere a acestora în zonele montane.

Un bărbat care a ameninţat că va sparge cu barosul statuile din Timişoara pentru că nu sunt româneşti, amendat de Poliţie / El a sunat la 112 să anunţe că a fost dat afară din instituţia unde a făcut ameninţările

News.ro acum 10 ore
Un bărbat de 47 de ani a intrat în sediul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Timiş şi a ameninţat că va sparge cu barosul toate statuile din Timişoara pe motiv că nu sunt româneşti. El a fost dat afară din instituţie, dar a sunat la Poliţie şi a ceru

Autorităţile din Germania întocmesc o listă cu buncăre şi adăposturi care ar putea fi folosite în cazul unui atac

News.ro acum 4 ore
Autorităţile germane au anunţat luni că sunt în curs de întocmire a unei liste de buncăre şi adăposturi în care populaţia s-ar putea refugia în cazul unui atac, relatează AFP. Acestea speră să crească numărul buncărelor şi al adăposturilor pe fondul

„Alături de ELE, pentru ELE”

Buna ziua Brasov acum 3 ore
Campanie pentru eliminarea violenţei împotriva femeilor

Vremea

București
acum

mar.

0°/8°
mie.

3°/6°
joi

4°/10°
vin.

5°/11°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/5°
mie.

1°/5°
joi

3°/9°
vin.

3°/9°
Constanta
acum

-3°
mar.

-3°/7°
mie.

5°/9°
joi

5°/9°
vin.

8°/11°
Cluj-Napoca
acum

-2°
mar.

-2°/7°
mie.

4°/7°
joi

4°/8°
vin.

5°/6°
Timisoara
acum

mar.

1°/9°
mie.

3°/8°
joi

6°/10°
vin.

3°/8°